MENIU

Eugen Tomac, prima reacție despre intrarea parțială în Schengen: „S-a negociat insistent cu partea austriacă”

Eugen Tomac, prima reacție despre intrarea parțială în Schengen: „S-a negociat insistent cu partea austriacă”

Europarlamentarul Eugen Tomac a avut, miercuri seara, prima reacție după informația potrivit căreia România va intra parțial în Schengen în 2024.

„Vă pot spune că, deși au fost sărbătorile de iarnă, în ultimele zile s-a negociat insistent cu partea austriacă, fiind implicați, evident, reprezentanții României, reprezentanții Bulgariei, ai Comisiei Europene, ai președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, în ideea de a avea un consens.

În momentul de față, există, de principiu, acest consens asupra unui document care să permită intrarea României spațiul Schengen, pe care aeriană și maritimă. Din ce înțeleg, a fost o negociere foarte dură, foarte dificilă. Erau multe elemente de clarificat, pentru că exista și această idee, a perspectivei de aderare pe cale terestră. Intrarea pe cale aeriană și pe cale maritimă conduce la intrarea României în tot ce înseamnă mecanisme specifice spațiului Schengen.

Asta înseamnă că și consulatele românești vor fie incluse în acest tip de mecanism. Personalul abilitat pentru controlul frontierelor va fi inclus în toate aceste mecanisme, făcând, în opinia mea, intrarea pe cale terestră ireversibilă. Acum, când se va întâmpla intrarea pe cale terestră, urmează să vedem”, a spus Eugen Tomac.

Mai multe articole despre:
schengen romania aderare austria negocieri tomac