MENIU

Etnicii maghiari au organizat manifestaţii în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc în Los Angeles

La manifestaţia din Cleveland, Balazs Izsak, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a citit o petiţie în faţa Bisericii catolice locale.

Etnicii maghiari din Los Angeles şi Cleveland au organizat în weekend manifestaţii de susţinere a autonomiei Ţinutului Secuiesc, înaintea unui protest programat luni la Târgu Mureş, relatează MTI.

La manifestaţia din Cleveland, Balazs Izsak, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) a citit o petiţie în faţa Bisericii catolice locale.

Un eveniment asemănător va avea loc luni la Toronto şi va fi însoţit de manifestări culturale. Potrivit MTI, Consiliul Naţional Secuiesc organizează luni la Târgu Mureş un marş în vederea susţinerii autonomiei teritoriale şi libertăţii de exprimare a comunităţii maghiare. Marşul, susţinut de europarlamentarul Laszlo Tokes, a fost interzis de autorităţile locale, care au aprobat doar o ceremonie de comemorare. Organizatorii evenimentului intenţionează să înmâneze o petiţie autorităţilor locale.

Anul trecut, aproape 30.000 de persoane au participat la marşul de la Târgu Mureş, care nu a fost însă susţinut de cel mai mare partid al comunităţii maghiare din România, UDMR.

Mai multe articole despre:
maghiari etnici maghiari