MENIU

Emil Boc, audiat la DNA în dosarul sponsorizărilor primite de PDL: ”Nu l-am întâlnit pe Buzăianu”

Fostul premier Emil Boc este audiat la DNA în dosarul Elenei Udrea, în care procurorii anchetează modul de finanțare al campaniilor PDL.

”Sunt convins ca d-na Elena Udrea va face precizări personal. Nu l-am întâlnit pe dl. Buzăianu. Am preciziat că în 2012 mi-am concentrat activitatea pe campania electorală de la Cluj”, a declarat Emil Boc, la ieșirea de la DNA. ”Partidele politice care nu vor ține cont de vocea cetățenilor vor avea de pierdut”, a adăugat acesta. 

Primarul Clujului a fost chemat de procurorii anticorupţie să dea de o declaraţie de martor, într-un dosar de corupţie, care se referă la sponsorizările primite de PDL, în timpul unor campanii electorale. În perioada în care procurorii presupun că a fost comisă infracţiunea, Boc era preşedintele PDL.

”Da, marți am primit marți o invitație pentru joi în calitatea de martor în dosarul 87/ 2015 în legătură cu care s-a încuviințat procedura controlului judiciar pentru doamna Elena Udrea. Voi merge ca martor, în calitate de fost președinte de partid, la DNA București”, a spus Emil Boc, citat de Agerpres

Procurorii DNA au dispus vinerea trecută măsura controlului judiciar pe cauțiune în cazul Elenei Udrea în dosarul în care Parlamentul a încuviințat începerea urmăririi penale și reținerea acesteia, nu însă și arestarea preventivă, fiind stabilită suma de cinci milioane lei.

Elena Udrea este acuzată de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012).

Potrivit DNA, în anul 2010, în calitate de ministru și de persoană cu funcție de conducere în PDL, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, Elena Udrea a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Mai multe articole despre:
DNA Emil Boc PDL dosarul sponsorizarilor