MENIU

Elena Udrea, la Curtea de Apel, în dosarul privind finanțarea campaniei pentru alegerile din 2009

Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat joi la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.  

”Eu am spus încă din vară că acest dosar a fost făcut pe repede înainte în campania electorală de anul trecut. Uitați că a fost făcut atât de prost încât nici Curtea de Apel, nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu au cum să îl judece. Rechizitoriul este atât de amestecat, incert și cu încadrări făcute în așa fel încât să iasă bine la acuzații, dar greșit totul", a declarat Udrea, la sosirea la instanță, citată de agerpres.ro.

În luna mai, DNA a trimis acest dosar spre judecare la ÎCCJ, instanță care a decis însă pe 6 iulie că nu are competența să judece cauza după calitatea persoanei. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel București, care, la rândul ei, a decis, pe 19 iulie, că nu are competență în acest caz. În final, instanța supremă a decis ca dosarul să se reîntoarcă la CAB, decizia fiind definitivă.

Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) și spălare a banilor (5 fapte).

Mai multe articole despre:
DNA Elena Udrea Curtea de Apel