Egipt a blocat rezoluţia Consiliului de Securitate ONU privind condamnarea violenţelor din Turcia
Egipt s-a opus rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU privind condamnarea tentativei de puci din Turcia, care cerea ca toţi factorii implicaţi să respecte Guvernul democratic ales de la Ankara, pe motiv forul n-ar fi în măsură să decidă dacă un Executiv a fost ales în mod democratic sau nu, potrivit Reuters.
Pentru a fi adoptată, Rezoluţia ONU avea nevoie de consensul tuturor celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.
Această rezoluţie prevedea că toţi factorii implicaţi vor "respecta Guvernul ales democratic al Turciei". Rezoluţia a fost redactată de Statele Unite şi în ea erau exprimate îngrijorări serioase privind situaţia din Turcia, actorii implicaţi fiind îndemnaţi să dea dovadă de reţinere, să evite vărsarea de sânge şi violenţa şi cerea o încheiere rapidă a crizei şi revenirea la domnia legii.
Potrivit surselor citate de Reuters, Egipt a argumentat că ONU şi Consiliul de Securitate nu sunt în măsură să decidă dacă un Guvern a fost ales în mod democratic sau nu.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Statelor Unite să îl predea pe clericul musulman Fethullah Gulen pe care îl acuză pentru tentativa de lovitură de stat, relatează Associated Press.
Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a declarat, sâmbătă, că doreşte să vadă dovezi privind eventuala implicare a lui Fethullah Gulen, aflat în exil în Statele Unite, în tentativa de lovitură de stat din Turcia, precizând că autorităţile americane nu au primit până acum vreo solicitare de extrădare.
Premierul turc Binali Yildirim a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că orice ţară care îl sprijină pe Fethullah Gulen - acuzat că s-ar afla la originea tentativei de lovitură de stat de la Ankara - va fi considerată în război cu Turcia, potrivit News.ro.