MENIU

Efectul neaşteptat al consumului de lucernă

Deşi o considerăm plantă furajeră şi o găsim potrivită doar pentru hrana animalelor, lucerna este un superaliment cu calităţi de medicament.

Planta conţine toate vitaminele şi mineralele necesare vieţii, iar echilibrul său dintre componentele organice, moleculare şi minerale este identic cu structura hemoglobinei umane.

Originară din Persia, lucerna este o plantă cu proprietăţi vindecătoare de necontestat, motiv pentru care mai toţi nutritioniştii o recomandă. Calităţile sale au fost apreciate încă din vechime, când arabii au denumit-o, pe bună dreptate, „tatăl tuturor alimentelor”.

Poate nu ştiaţi, însă lucerna este folosită cu succes pentru a trata boli precum artrita, astmul, respiraţia urât mirositoare şi mirosul neplăcut al corpului, infecţiile determinate de ciuperci, diabetul, febra şi edemele. Eficienţa sa a fost dovedită şi în prevenirea tumorilor, în lupta împotriva cancerului, a cariilor dentare şi a osteoporozei.

Planta vindecătoare deţine câteva atribute la superlativ. Astfel, lucerna conţine de patru ori mai multă vitamina C decât citricele şi peste 40 de bioflavonoizi diferiţi, iar frunzele sale au un conţinut ridicat de clorofilă, vitamina A şi beta caroten mai rar întâlnit la alte plante.
Iată care sunt proprietăţile sale curative:

1. Detoxifică şi întăreşte sistemul imunitar

Lucerna este un veritabil tonic şi întăritor al sistemului imunitar, care stimulează funcţiile ficatului şi purifică sângele. Datorită conţinutului ridicat de fibre, absoarbe şi elimină toxinele acumulate.

2. Combate gastrita şi ulcerul

Graţie conţinutului ridicat de vitamina U, găsită şi în varza crudă, lucerna are un important efect de pansament. Astfel, consumul său combate cu succes gastrita sau ulcerul.

3. Dizolvă cheagurile de sânge

Prin cantitatea ridicată de vitamine, lucerna ajută la dizolvarea cheagurilor din sânge şi previne sângerările abundente. Astfel, consumul de lucernă este indicat după intervnţiile chirurgicale, în cazul menstruaţiei abundente, a problemelor de coagulare a sângelui, a bolilor cardiace şi a rănilor deschise.

4. Tratează infecţiile urinare

Datorită efectului diuretic şi antifebril, infuzia de lucernă te ajută foarte mult dacă suferi de infecţie urinară, inflamaţie a vezicii sau a prostatei.

5. Fortifică oasele şi dantura

Vitaminele B6, E şi D, precum şi calciul, magneziul, fosforul şi potasiul conţinute ajută la menţinerea unui sistem osos puternic şi a unei danturi sănătoase.

6. Elimină arsurile stomacale, gazele, balonarea şi indigestia

7. Luptă activ împotriva osteoporozei.

Mai multe articole despre:
medicament lucernă