MENIU

Efectele invaziei Rusiei în Ucraina - Proteste reluate de siderurgiștii din Reșița pentru deblocarea combinatului

Protest la Combinatul siderurgic Reșița, cu capital rusesc

Angajații Combinatului Siderurgic din Reșița au reluat marți protestele. Activitatea combinatului este pe punctul de a fi blocată, în urma sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană oligarhului rus care controlează, indirect, compania. Astfel că există riscul ca, în scurt timp, să nu mai poată fi plătite nici salariile, anunță Realitatea PLUS. 

Angajații Combinatului siderurgic Reșița controlat de firma TMK Artrom au protestat din nou, marți, în fața uzinei. Siderurgiștii vor să atragă atenția asupra problemelor grave cu care se confruntă compania de o lună de zile.

Aceștia cer deblocarea conturilor de către ANAF și că cel puțin 2.500 de oameni vor fi în stradă dacă situația nu se va rezolva.

Salariații combinatului au anunțat, prin vocea sindicaliștilor, că vor continua protestele la Reșița până miercuri, iar joi vor merge la București, pentru a protesta în fața Guvernului. 

Oamenii se plâng că „va veni 15 aprilie si va fi zi de salariu”, au declarat sindicaliștii siderurgiștilor.

„Să știm daca mai lucram, cat mai lucram, ce ne facem, ce se poate face in continuare. Dacă se va intampla ceva negativ din cauza răzzboiului din Ucraina. (...) Speram ca se rezolva, pana la urma, vrem sa muncim. (...) Suntem ingrijorati, sa ne deblocheze conturile. Sa producem, sa vindem, ca pana acum. (...) Până acum producția a mers, salariile s-au dat la timp”, spun oamenii.

Unii dintre cei care au ieșit la protest au mărturisit că sunt îngrijorați pentru această situație.

„Sunt ingrjorat, da, sunt sunt, pentru situația care este. Lucrez de 38 de ani, mai am și eu puțin până să ies la pensie”, a declarat un alt siderurgist.

La această dată, angajații de la TMK Reșița sunt printre puținii profesioniști calificați în siderurgie. Dacă lucrurile nu se vor rezolva, cei mai tineri dintre angajați vor fi nevoiți să plece din țară.

Dacă situația nu se schimbă, există riscul ca salariile să nu mai poată fi plătite.

În anul 1989, Combinatul Siderurgic din Reșița avea peste 16.000 de angajați, iar în prezent mai are în jur de 800.

TMK Artrom, compania cu uzine de producţie siderurgică la Reşiţa şi Slatina, aparţine oligarhului rus Dmitri Pumpianski. Uniunea Europeană a impus mai multe sancțiuni împotrivă acestuia. Pumpyansky a demisionat din calitatea de beneficiar al PAO TMK (UBO) şi din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Companiei, în vigoare din 9 martie 2022.  În februarie 2004, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale combinatului, pe un dolar, către compania rusă TMK. Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor, potrivit infocs.ro