MENIU

Șefa Parchetului European se așteaptă la presiuni odată ce vor demara anchetele legate de fraude

<p>Laura Codruța Kovesi&nbsp;</p>

Laura Codruţa Kovesi, care îşi va prelua în câteva săptămâni funcţia de procuror-şef european, atrage atenţia, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, că nu ar trebui aşteptate rezultate imediate din partea instituţiei pe care o va conduce.

Kovesi le-a transmis jurnaliștilor străini că vor fi aşteptări mari odată ce instituţia va începe să lucreze efectiv la cazuri dar și că se așteaptă la presiuni mari odată ce anchetele încep, asupra instituţiei şi procurorilor. Kovesi a subliniat că cei care folosesc fonduri europene sunt oameni de afaceri foarte puternici iar unii vor încerca să intervină în anchete.

La nivelul UE au fost pierdute aproape 9 miliarde de euro prin fraude în perioada 2002-2016, conform unui raport din 2019 al Curţii Europene de Conturi. Instituția va fi lansată în 2020 şi va fi responsabilă cu anchetarea şi aducerea în faţa justiţiei a cazurilor de fraude transfrontaliere legate de banii europeni.

Amintim că decizia de numire a Laurei Codruţa Kovesi în fruntea viitorului Parchet Public European (EPPO) a fost semnată, pe 23 octombrie, în cadrul unei ceremonii la sediul Parlamentului European, de preşedintele PE, David Sassoli, şi de ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, din partea Consiliului UE, informează legislativul comunitar.

Semnarea deciziei de către cei doi oficiali care reprezintă părţile implicate în proces a avut loc după ce Conferinţa Preşedinţilor a Parlamentului European a făcut pe 16 octombrie ultimul pas pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi drept primul procuror-şef european.

Decizia de validare a Conferinţei Preşedinţilor a urmat după un acord din septembrie dintre negociatorii PE şi ai Consiliului UE privind desemnarea noului şef al Parchetului European în persoana Laurei Codruţa Kovesi.

Mai multe articole despre:
null