MENIU

Educație „românească”: 15 dintre profesorii care au scris programa la Română pentru liceu sunt și în comisia de avizare

Foto/Arhivă

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că „nu a avut cunoștință” despre conflictul de interese în procesul de elaborare și avizare a noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Un număr de 15 membri ai grupului de lucru care a elaborat această programă se regăseau simultan și în componența comisiei responsabile cu avizarea acesteia.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că a aflat despre suprapunerea membrilor din comisiile de elaborare și avizare a programei de Limba și literatura română „recent” și a cerut de îndată explicații structurilor ministeriale.

El a subliniat că cele două tipuri de comisii au fost propuse și numite prin proceduri distincte: Comisiile Naționale de Specialitate (cu rol general, inclusiv de avizare) și grupurile de lucru (cu rol specific, de creare a programelor). Numirea s-a realizat diferit, prin decizie a secretarului de stat, respectiv ordin de ministru.

De asemenea, Daniel David a fost informat că suprapuneri similare au existat și în trecut, fără a fi considerate o problemă majoră, deoarece avizul comisiei este consultativ.

Cu toate acestea, ministrul a precizat că, personal, consideră că situația ar fi trebuit evitată și a anunțat că va reglementa acest aspect. În contextul discuțiilor, ministrul a declarat recent că va avea o întâlnire cu membrii comisiei care a elaborat programa, pentru a analiza criticile și sugestiile din spațiul public.

Noua programă este planificată să fie aplicată în licee începând cu anul școlar 2026-2027, odată cu elevii care intră în clasa a IX-a în acea toamnă.