MENIU

Ședință cu scântei la Transporturi. Taximetriștrii amenință cu proteste

Proiectul de Ordonanță de Urgență privind legalizarea serviciilor de ride-sharing a pus pe jar industria de profil și de taxi. Ministerul Transporturilor a așezat la aceeași masă ambele tabere. Fără succes, însă. Nu s-a ajuns la o concluzie. Reprezentanții Uber, Bolt și Clever vor ca proiectul să fie aprobat de Guvern, în ședință, săptămâna aceasta, în timp ce taximetriștii spun că actul normativ le omoară afacerile, notează REALITATEA TV.

Sala de ședințe a Ministerului Transporturilor s-a dovedit neîncăpătoare pentru zecile de oameni care au vrut să ia cuvântul în dezbaterea privind proiectul de OUG pentru legalizarea transportului alternativ. Primul motiv de scandal? Vârsta autoturismelor care fac servicii de ride-sharing. 

Asta, în timp ce taximetriștii spun că mașinile pe care le folosesc nu pot fi mai vechi de 10 ani. Directorul Autorității Rutiere Române a încercat să lămurească audiența. 

Taximetriștii mai spun că nu înțeleg de ce Guvernul se încăpățânează să adopte actul normativ, când legiferarea ar trebui să o facă Parlamentul. Acolo, unde sunt deja 3 proiecte de lege în acest sens. 


De cealaltă parte, reprezentanții serviciilor de transport alternativ spun că joi, în prima ședință de Guvern, ar trebui adoptat actul normativ. Altfel, șoferii lor vor fi amendați în continuare, iar prețurile vor crește pentru clienți. 


Potrivit legii, proiectul de act normativ iese acum din dezbatere publică, dar mai are însă nevoie de avize de la mai multe instituții publice. Peste 2 milioane de români folosesc serviciile de transport alternativ. 

Mai multe articole despre:
proteste taximetrişti ride-sharing