MENIU

Dreptul la avort în UE, inclus în Carta drepturilor fundamentale - Rezoluția de la Bruxelles

Dreptul la avort în UE, inclus în Carta drepturilor fundamentale - Rezoluția de la Bruxelles

Parlamentul European vrea să includă dreptul la avort în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, după ce justiția din SUA a anulat acest drept național pentru americance. 

Dreptul la avort ar trebui să fie inclus în Carta Drepturilor Fundamentale a UE, a transmis joi Parlamentul European.

„Dreptul la avort ar trebui inclus în Carta drepturilor fundamentale a UE”, spun europarlamentarii în rezoluția adoptată joi, ca reacție la decizia Curții Supreme a SUA de a anula dreptul la avort în Statele Unite și necesitatea de a proteja drepturile la avort și sănătatea femeilor în UE. Eurodeputații au înaintat Consiliului o propunere de modificare a articolului 7 din Cartă, adăugând că „orice persoană are dreptul la avort în condiții de siguranță și legală.

Eurodeputații au votat rezoluția joi, 7 iulie, cu 324 de voturi pentru, 155 împotrivă și 38 de abțineri.

Parlamentul European a condamnat decizia din 24 iunie a Curții Supreme a SUA care anulează hotărârea dată în cazul Roe vs Wade în 1973, care consacra la nivel național dreptul la avort în SUA. 

În opinia Parlamentului European, ar trebui să se prezinte Consiliului o propunere de modificare a articolului 7 din Cartă, adăugând că “orice persoană are dreptul la avort în condiții de siguranță și legalitate”. Deputații europeni se așteaptă la o reuniune a Consiliului European pentru a discuta o convenție de revizuire a Tratatelor UE, așa cum au specificat deja în rezoluția lor din 9 iunie.

Deputații europeni își exprimă solidaritatea și sprijinul față de femeile și fetele din SUA, precum și față de cei care sunt implicați atât în furnizarea cât și în apărarea dreptului și a accesului la servicii de avort legale și sigure în astfel de circumstanțe dificile. Având în vedere acest lucru, ei solicită Congresului SUA să adopte un proiect de lege care să protejeze avortul la nivel federal.

De asemenea, ei sunt îngrijorați de o posibilă creștere a finanțării pentru grupurile antigen și anti-avort în lume, inclusiv în Europa. Aceștia îndeamnă statele membre să dezincrimineze avortul și să elimine și să combată restricțiile juridice, financiare, sociale și practice care încă mai împiedică accesul în unele state membre.

Țările UE ar trebui să garanteze accesul la servicii de avort sigure, legale și gratuite, la servicii de asistență medicală prenatală și maternă, la servicii de planificare familială voluntară, la servicii adaptate tinerilor, precum și la prevenirea, tratamentul și sprijinul pentru HIV, fără discriminare, se arată în rezoluție.

De asemenea, Comisia și statele membre ar trebui să își intensifice sprijinul politic pentru apărătorii drepturilor omului și furnizorii de servicii medicale care lucrează pentru promovarea sănătății și drepturilor sexuale și reproductive (SDSR), adaugă rezoluția.

La 9 iunie, deputații europeni au adoptat o rezoluție prin care au cerut ca cazul istoric Roe vs. Wade să fie susținut. Decizia luată de Curtea Supremă a SUA la 24 iunie de a anula protecția garantată la nivel național a dreptului la avort permite fiecărui stat american să restricționeze sau să interzică avortul.