MENIU

Drept la replică deputat PSD Aurelia Cristea

Drept la replică deputat PSD Aurelia Cristea

Deputatul PSD Aurelia Cristea doreşte să dezmintă informaţiile apărute în articolul publicat sambata, 18 iulie 2015, pe site-ul Realitatea.net, referitoare la articolele 61 şi 62 din Codul de Procedură Fiscală.

„În virtutea dreptului la replică, și ținând cont de faptul că nu mi-a fost solicitat punctul de vedere în legătură cu un subiect în care sunt menționată, vreau să fac următoarele precizări:

Articolele 61 şi 62 din Codul de Procedură Fiscală, pentru ale căror reintroducere am militat* nu sunt de natură să îi prejudieze pe românii din străinătate, care muncesc cinstit, ci se referă la permiterea schimbului de date între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi instituţiile bancare în cazul rezidenţilor români suspectaţi de evaziune fiscală. Prevederile acestea permit depistarea marilor evazionişti fiscali, cei ale căror conturi în off-shore-urile din străinătate nu puteau fi verificate până acum de statul român.

*Cele două articole au fost prevăzute în proiectul iniţial, depus la Senat, a Codului de Procedură Fiscală, ca parte a proiectului de schimb automat de date între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi instituţiile bancare.

Este vorba de proceduri mai simple pentru recuperarea banilor neimpozitaţi, aflaţi în conturi ascunse în “paradisuri fiscale” în străinătate, de la cei care fac evaziune fiscală ÎN România, adică fură din banii contribuabililor cinstiţi! Este vorba de o măsură normală în toate ţările europene, de urmărire şi descoperire a MARII evaziuni fiscale, de recuperare a prejudiciilor în cazurile MARI de corupţie!

Date complete referitoare la potenţiali mari evazionişti se transmit deja către Oficiul de Spălare a Banilor, entitate însărcinată cu aplicarea Directivei nr. 60/2005 a Consiliului Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism, obligatorie pentru România.

Aceste informaţii vor ajunge în curând şi la ANAF, care le va putea corela cu acelea din dosarele de mare evaziune şi le va putea transmite altor 52 de ţări, care, la rândul lor, vor pune la dispoziţia autorităţilor române date simliare, despre cei bănuiţi de evaziune fiscală. Asta prevede, pe scurt, Acordul de Schimb de Informaţii Financiare şi Fiscale, încheiat în toamna anului trecut, la iniţiativa ministrului german de Finanţe, de 53 de ţări, printre care şi România. Acordul va intra în vigoare din 2017 şi, până atunci, trebuie pregătit terenul, adică legislaţia în domeniul combaterii marii evaziuni fiscale, reglementarea instrumentelor de recuperare a prejudiciilor, pentru a fi mai operative- iar asta  fac prevederile articolelor 61 şi 62 din Codul de Procedură Fiscală. Repet, nu au nicio legătură cu românii din diaspora!

În al doilea rând, românii rezidenţi în alte state sunt protejaţi de tratatele internaţionale ÎN VIGOARE semnate de România (primul datează încă din 1976, fiind semnat cu Regatul Marii Britanii şi Irlandei de Nord) cu majoritatea statelor lumii privind dubla impunere, potrivit cărora nimeni nu poate plăti taxe în acelaşi timp în ţara de rezidenţă şi în cea de origine.

Vă invit să citiţi integral articolele la care se face referire (paginile 35, 36 si 37) aici:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2015/pr385_15.pdf

De asemenea, regăsiţi mai jos link-urile către comunicatele de presă trimise în lunile mai şi iunie 2015 pe tema REintroducerii celor două articole în Codul de Procedură Fiscală:

http://www.aureliacristea.ro/comunicat-de-presa-nu-lasa-i-evazioni-tii-sa-scape-schimbul-de-date-intre-anaf-i-banci-trebuie-reintrodus-in-codul-de-procedura-fiscala-art-772/

http://www.aureliacristea.ro/comunicat-de-presa-articolele-61-i-62-au-trecut-de-prima-etapa-din-dezbaterea-codului-de-procedura-fiscala-art-771/ "


Aurelia Cristea
deputat PSD Cluj