MENIU

DRAMĂ! A mers cu prietenii la scăldat şi s-a înecat

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Curtea de Argeş s-a înecat, duminică după-amiază, într-un baraj aflat la câţiva kilometri de locuinţa sa. Tânărul a mers la scăldat alături de doi prieteni.

Potrivit anchetatorilor, tânărul de 21 de ani din Curtea de Argeş a ales să-şi petreacă după-amiaza zilei de duminică la scăldat, în barajul Zigoneni.

Aceleaşi surse susţin că tânărul a mers împreună cu alţi doi prieteni şi au intrat toţi trei în apă, deşi acesta nu ar fi ştiut să înoate.

La mal au mai ajuns doar doi, conform Mediafax.

Speriaţi, prietenii tânărului au sunat la 112, să cheme ajutoare. După aproximativ două ore de căutări, pompierii l-au găsit pe tânăr.

"La locul solicitării au fost trimise un echipaj de terapie intensivă mobilă şi un echipaj cu o barcă pneumatică. Colegii mei au reuşit să îl găsească pe tânărul înecat şi să îl scoată la mal”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtător de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.

În cazul tânărului de 21 de ani a fost declarat decesul.

Autorităţile atrag atenţia tuturor cetăţenilor să nu intre în apă în locuri neautorizate.

Mai multe articole despre:
scăldat înec