MENIU

Două persoane s-au înecat în râul Timiș

Inecat

Poliţia Timiş a anunţat duminică după-amiază că au fost găsite trupurile celor două persoane care s-au înecat, la prânz, în apele râului Timiş, în zona localităţii Coşteiu.

Scafandrii au găsit trupurile celor două persoane, un bărbat de 39 de ani şi o femeie de 34 de ani, în proximitatea locului unde au intrat în apă. Din nefericire, acestea nu mai prezentau urme vitale, fiind declarate decedate, potrivit Poliţiei Timiş.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a informat că după apelul la 112 a fost alertat Detaşamentul de Pompieri Lugoj şi au fost dislocate la locul intervenţiei o autospecială de descarcerare cu barca pneumatică, o autosanitară SMURD tip B cu şase subofiţeri.

De asemenea, a fost alertat echipajul de scafandri din Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara, care s-a deplasat la locul intervenţiei cu o autospecială de intervenţie cu doi scafandri şi un subofiţer.

Din cadrul celorlalte subunităţi de intervenţie au fost trimise la locul intervenţiei câte o autospecială de serviciu cu barcă şi doi subofiţeri. La faţa locului a ajuns şi un elicopter SMURD, dar şi echipaje din judeţul Arad. 

Mai multe articole despre:
smurd