Două persoane au căzut în râul Olt. Una dintre ele a fost scoasă din apă în stare inconștientă, în timp ce a doua este căutată în continuare de mai multe echipaje de salvare
Două persoane care se aflau la pescuit au căzut în Râul Olt. Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost salvat, în timp ce altul de 28 de ani este căutat în continuare, conform ISU Olt.
UPDATE:
Pompierii au intervenit, vineri dimineaţă, pentru a salva două persoane care au căzut în râul Olt, în zona localităţii Dobroteasa. Un bărbat de 65 de ani a fost scos imediat de către echipajele de intervenţie, iar al doilea – de 28 de ani - a fost scos după câteva minute, în stare de inconştienţă, fiind resuscitat. Cei doi bărbaţi s-ar fi aflat la pescuit.
”Cei doi bărbaţi, 65 şi 28 de ani, aveau domiciliul în Argeş, pentru pacientul de 28 de ani se aplică protocolul de resuscitare”, au precizat pompierii din Olt.
"Echipaje din cadrul ISU Olt (Punctul de lucru Dobroteasa) și ISU Vâlcea (Detașamentul Drăgășani și Detașamentul Râmnicu Vâlcea), cu două autospeciale pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție, două bărci cu motor și o ambulanță SMURD, acționează pentru căutarea și salvarea a două persoane căzute în râul Olt, în zona localității Dobroteasa", conform unui comunicat al ISU Olt.
"De asemenea, au fost alertate echipele de scafandri din cadrul ISU Olt și ISU Vâlcea.
În sprijinul pompierilor acționează și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță.
Primele echipaje ajunse la fața locului au reușit să salveze un bărbat în vârstă de 65 de ani, acesta fiind adus la mal cu semne vitale. Pacientul a fost transportat la UPU Vâlcea," au mai transmis autoritățile.
Căutările continuă pentru cel de-al doilea bărbat, în vârstă de aproximativ 28 de ani.