MENIU

Dosarul COLECTIV, aproape de final. Au început dezbaterile finale - DECIZIA, la 6 ani de la tragedie

Dosarul „Colectiv”, aproape de final. Dezbaterile au început vineri și judecătorii se vor pronunța după cele două ședințe de săptămâna viitoare. 

Dezbaterile finale din dosarul „Colectiv” au început vineri la Curtea de Apel București şi vor urma alte două şedinţe de judecată, programate pentru luni, 20 decembrie, și marţi, 21 decembrie. Ulterior judecătorii vor delibera şi vor pronunța decizia finală, la 6 ani de la tragedia din clubul Colectiv.

6 ani de la tragedia din clubul Colectiv. EȘECUL justiției - 64 de morți și niciun vinovat: ”Un vis urât care nu se mai termină”

Procurorii au cerut pedepse mai mari pentru patronii localului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - acuzaţi că nu au luat măsuri de protecţie la incendiu. Procurorii susţin că tragedia putea fi evitată dacă s-ar fi respectat condiții minime de protecţie împotriva incendiilor. 

Procurorul DNA a cerut şi mărirea despăgubirilor victimelor. În 2019, în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea patronilor clubului la câte 11 ani şi 8 luni de închisoare. Cei doi pirotehnişti din dosarul Colectiv au primit 9 ani şi 8 luni, respectiv 10 ani, iar pompierii anchetaţi fost condamnaţi la 9 ani şi 2 luni.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din 30 octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei - cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

În urmă cu 6 ani, pe 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa 65 de tineri în urma incendiului cumplit din clubul Colectiv. 

Imagini șocante de la tragedia Colectiv. Oameni arși, lăsați întinși pe trotuar!

Incendiu în clubul Colectiv din București. 28 de persoane au decedat, 184 au fost rănite. Live Text