MENIU

Dosar Rompetrol II: Patriciu a beneficiat de sprijinul clasei politice la privatizarea Petromidia

Dosarul Rompetrol

Gruparea infracțională condusă de Dinu Patriciu a beneficiat, în cadrul procesului de privatizare a rafinăriilor Vega și Petromidia, de "sprijinul total al clasei politice la putere în perioada respectivă", prin prisma conexiunilor politice sau de afaceri pe care omul de afaceri le avea în PSD și PNL, se arată în documentele procurorilor aflate la dosarul Rompetrol II.

De asemenea, procurorii susțin că reprezentanții Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice, Fondului Proprietății de Stat, APAPS și OPS au dat dovadă de o pasivitate "greu de înțeles".

Procurorii susțin că, în anul 1998, Dinu Patriciu și Sorin Marin, împreună cu cetățenii americani Stephenson George Philip și Hart Colin Richard, au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier, care a avut drept scop desfășurarea unor ample activități în vederea inducerii în eroare a autorităților române cu ocazia încheierii și derulării unor contracte de privatizare.

La acest grup au aderat ulterior Florin Eric Chiș (cu dublă cetățenie română și israeliană), Alexandru Nicolcioiu, Adrian Volintiru, precum și persoane de decizie din cadrul Fondului Proprietății de Stat sau din cadrul Guvernului, care, prin exercitarea cu rea-credință sau defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor acestui grup.

Gruparea urmărea să obțină dispariția creanțelor statului din evidența contabilității publice (creanța Libia și Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităților de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite și a produselor derivate purtătoare de acciză; neplata obligațiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor; ascunderea obiectului sau a sursei impozabile; stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme; însușirea, traficarea sau folosirea în interes personal a acestor sume de bani.

Această activitate a culminat cu inițierea, promovarea și adoptarea de către Guvernul Adrian Năstase a OUG 118/2003 prin care SC Rompetrol Rafinare a fost "iertat" de plata sumei de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, ce reprezentau obligații bugetare restante, sumă pe care însă membrii grupului au folosit-o în interesele proprii sau în interesele societăților din grupul Rompetrol, care au înregistrat profituri substanțiale și care au fost apoi externalizate, datoria fiind transformată în obligațiuni de stat, cu posibilitatea răscumpărării în șapte ani.