Dosar ANAF-Iohannis: decizia Curții de Apel Alba Iulia, așteptată joi. Zi cu miză uriașă
Curtea de Apel Alba Iulia urmează să se pronunțe, joi, în dosarul în care ANAF solicită instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri ale fostului președinte Klaus Iohannis. Apelul vine după ce Tribunalul Sibiu a respins, în noiembrie 2025, cererea Fiscului privind imobilul situat în centrul municipiului Sibiu. Decizia va fi una definitivă.
Dosarul în care ANAF cere instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei lui Klaus Iohannis are ca prim termen ziua de joi, 22 ianuarie, la Curtea de Apel Alba Iulia, și vine după ce ANAF a contestat decizia Tribunalului Sibiu de respingere a propunerii Fiscului.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţa, în luna noiembrie 2025, că a înregistrat, în numele statului român, la Tribunalul Sibiu, o acţiune prin care solicita ca fostul preşedinte Klaus Iohannis să fie obligat să achite despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a cotei de jumătate dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Fiscul a mai cerut instanţei instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestuia şi a familiei sale, pentru a se garanta recuperarea sumelor cuvenite statului, în condiţiile în care pârâţii au refuzat să plătească de bunăvoie.
”Statul Român, prin DGRFP Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea unui fost preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil”, a transmis ANAF, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, având în vedere că ”pârâţii au refuzat plata voluntară”, în cadrul acţiunii s-a solicitat instanţei şi ”instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului”.
Cererea de instituire a sechestrului a fost însă respinsă de Tribunalul Sibiu.
La începutul lunii octombrie a anului trecut, ANAF anunţa că a preluat, în condiţiile legii, o jumătate din imobilul din Sibiu deţinut de Klaus Iohannis până în 2015. ”Foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul AJFP Sibiu în spaţiu, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei”, explica ANAF.
Instituţia preciza că imobilul deţinut până în 2015 de fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost preluat în baza unei moşteniri vacante „culese” de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.
”Procedura de preluare a fost gestionată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov. În urma corespondenţei purtate cu foştii proprietari şi în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituţia a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar. Subliniem că foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spaţiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei uşii de la intrare”, preciza instituţia.
ANAF mai spunea că are obligaţia de a administra şi valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului.
Fiscul a executat silit casa din Sibiu a fostului preşedinte Klaus Iohannis, la câteva săptămâni după ce soţii Iohannis au fost notificaţi de ANAF să elibereze imobilul, să predea cheile şi să plătească un milion de euro.
Autorităţile fiscale au considerat că fostul preşedinte refuză să predea casa, după ce acesta nu a dat curs notificărilor prin care i se cerea să cedeze cheile.
Fostul preşedinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi şi penalităţi). În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă.
Decizia nu era atunci suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor, întrucât Statul trebuia să devină proprietar recunoscut de lege şi în cazul spaţiului comercial din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu (executat în prezent), care a avut iniţial aceiaşi proprietari ca şi cel din strada Gheorghe Magheru - ambele fiind naţionalizate în anii 60.