MENIU

Dorin Marian, fostul șef al Cancelariei premierului, urmărit penal de DNA în dosarul lui Tăriceanu

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus efectuearea urmăririi penale față de Dorin Marian, fostul șef al Cancelariei primului ministru, fiind acuzat de comitera infracțiunii de mărturie mincinoasă, în dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este de asemenea urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

Astfel, potrivit DNA, "în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a numitului Marian Dorin, fost șef al Cancelariei primului ministru". 

Procurorii au informat că această citare a fost necesară în legătură cu clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfășurată de Marius Marcovici.

În comunicatul DNA se arată că după depunerea jurământului, la data de 28 aprilie 2016, Dorin Marian a făcut declarații mincinoase cu privire la faptul că Marius Andrei Marcovici a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcția de șef al cancelariei primului ministru.

Declarația mincinoasă constă în faptul că, deși calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marius Andrei Marcovici în raport cu Marian Dorin rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata exercitării funcției de șef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidență.

"În depoziția luată sub jurământ, Marian Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată", se mai arată în comunicatul DNA.