MENIU

Dorin Lazăr Maior: „Cam 30% dintre cei care au primit indemnizații de revoluționar au meritat” - Cum s-a îngroșat lista

Dorin Lazăr Maior - fostul președinte al Blocului Național al Revoluționarilor a fost invitat, alături de soția sa, în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS. Soții Lazăr au vorbit despre dosarele care i-au vizat și care, în opinia acestora, au fost făcute la comandă politică.

„DNA este o inchiziție modernă. Prin aceste dosare se crează o altă clasă politică, umilă, fără putere, fără personalitate. Am spus atunci că refuz să trăiesc în patria procurorilor. Am ieșit în stradă cu aceste proteste și am spus lucrurilor pe nume. Atunci toți liderii politici se uitau la mine ca la un extraterestru.

Prima dată când am revenit mi s-a pus în vedere să nu revin la partid. Am spus clar nu mai vreau. Nu intru în amănunte că am fost în relații de prietenie. Am rămas la PSD ca simplu membru de partid”, a declarat Dorin Lazăr Maior, în exclusivitate la Realitatea PLUS.

Referitor la numărul de revoluționari care au luat indemnizații, acesta a spus: „în prioada în care eu eram președintele comisiei parlamentare, beneficiau peste 20.000 de persoane, dintre care 7.000 erau răniți, unde nu există nicio interpretare”.

Cam 30% dintre cei care au primit indemnizații de revoluționar au meritat, a spus Dorin Lazăr Maior.

Soția lui Dorin Lazăr Maior a specificat că nu mai deține în prezent certificat de revoluționar. „Eu sunt luptătoare și revoluționară de mică. Atunci am fost cu copiii, de la școală, ni s-a spus că se trage. Nu am mai cerut certificat pe legea 95 pe considerentul că lege 345, făcută de Dorin, nu este bună. Nu am beneficiat de niciun leu, nici de loc de veci sau alte beneficii. Nici eu, nici Dorin”, a declarat aceasta.

Fostul deputat PSD - Dorin Lazăr Maior a fost eliberat condiționat în urma unei sentințe prin care a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru şantaj, în dosarul "Romexterra". Maior a fost șef al celei mai mari organizații de revoluționari din România, Blocul Național al Revoluționarilor.

Mai multe articole despre:
dorin lazar maior dosare certificat