MENIU

DOLIU pe scena muzicală! O mare vedetă internațională s-a stins din viață. A schimbat muzica anilor '80

Steve Bronski FOTO: arhiva

Steve Bronski, unul dintre fondatorii grupului britanic Bronski Beat, care a marcat muzica anilor 1980 cu piese precum "Smalltown Boy" şi "Why?", a murit la vârsta de 61 de ani, a anunţat joi fostul solist al acestei trupe, Jimmy Somerville, informează AFP.

Claviaturistul Steve Bronski a înfiinţat grupul Bronski Beat în anul 1983 cu solistul Jimmy Somerville şi percuţionistul Larry Steinbachek, decedat la sfârşitul anului 2016 din cauza unui cancer. Primul lor album, "The Age of Consent", a fost lansat în 1984.

Primul single extras de pe acel album, un cântec cu profunde note autobiografice, "Smalltown Boy", prezintă povestea unui adolescent gay respins de societate şi care fuge din oraşul lui natal.

Acest cântec a ajuns până pe locul al treilea în topul single-urilor din Marea Britanie şi a rămas considerat până în zilele noastre un titlu important al anilor 1980 şi al comunităţii gay.

În 1985, Jimmy Somerville a părăsit Bronski Beat, preferând să îşi creeze un alt grup, The Communards, cu care a avut succes. El a fost înlocuit în calitate de solist al grupului Bronski Beat mai întâi de John Foster, apoi de Jonathan Hellyer.

În 2016, Steve Bronski a lansat o continuare a albumului "The Age of Consent", fără vocea lui Jimmy Somerville, care s-a intitulat "The Age of Reason". 

Mai multe articole despre:
vedeta doliu muzica