MENIU

DOLIU în învățământul românesc: un îndrăgit profesor s-a stins din viață

Doliu

Tragedie imensă în Educație, după ce un cunoscut profesor s-a stins din viață. 

Conf. univ. dr. Mihai Sanislav, profesor universitar din cadrul Colectivului de Educație Fizică și Sport al Facultății de Științe de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), a încetat din viață.

Sportiv de performanță, Mihai Sanislav a jucat baschet, făcând parte din echipa prof. Flavius Stoica, alături de Viorel Cintean, Dorin Bleahu, Adrian Fanea, Mihai Mladin, Anatol Podvarcu, Marian Şerbănescu, Florin Apostu, Liviu Vulc și Ioan Banciu care a promovat în prima divizie, în 1977.

Sanislav a fost licențiat în Educație Fizică și Sport, specializarea ”Baschet” (1990-1992), de asemenea licențiat în Psihologie, specializarea ”Psihologie” (1997-2000) și a obținut titlul de doctor în Management (Științe economice) (1999-2005).
A fost lector de Științe, departamentul Educație Fizică și Sport, la Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu din 1996 până în 2007, iar din 2007 până în prezent, conferențiar la ULBS.

Anul acesta, conf. univ. dr. Mihai Sanislav a fost premiat pentru întreaga activitate în cadrul ”Galei sportului sibian” de către Consiliul Județean Sibiu.

Tragicul anunț a fost făcut public de către colegii de la Educație Fizică și Sport într-un anunț postat pe Facebook: ”Colectivul Catedrei de Educație Fizică și Sport anunță cu tristețe trecerea în neființă a colegului nostru conferențiar universitar dr. Sanislav Mihai. Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”.

Mai multe articole despre:
Mihai Sanislav doliu deces