MENIU

Doi ani de la moartea gravidei Alexandra Ivanov. Familia își caută dreptatea, nimeni nu a fost încă pedepsit – VIDEO

Familia reproșează lipsa de empatie în tratarea cazului care a șocat o țară întreaga

După doi ani de la moartea Alexandrei Ivanov, tânăra gravidă din Botoșani care și-a pierdut viața într-un salon de spital, strigând după ajutor, familia ei continuă să ceară dreptate. Singura schimbare survenită după tragedie a fost adoptarea "Legii Alexandra", care impune instalarea butoanelor de panică în saloanele spitalelor. Totuși, rudele susțin că adevărul despre noaptea cumplită în care tânăra s-a stins din viață nu a fost încă aflat.

Rudele tinerei spun că tragedia nu poate fi compensată de o măsură administrativă. Alexandra a lăsat în urmă trei copii și un soț care continuă să lupte pentru adevăr și care vrea ca vinovații să fie pedepsiți.

Familia cere o nouă expertiză și a contestat concluziile raportului IML Iași la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București. Avocata familiei afirmă că specialiștii „au vorbit strict de medicină, nu despre om”, ignorând practic chinul infiorător pe care l-a îndurat gravidă în ultimele ore de viață pentru că niciun cadru medical nu a venit să o ajute, potrivit Monitorul de Botosani.

Soțul tinerei gravide moarte în Maternitatea din Botoșani, mărturii sfâșietoare: Copiii încă o așteaptă pe mama lor acasă

Soțul și fratele victimei susțin că butonul de panică, deși util pentru viitor, nu ar fi schimbat soarta Alexandrei.

Alexandra Ivanov a murit în luna august a anului 2023, într-un salon al Spitalului județean Botoșani după 9 ore de chinuri cumplite în care a strigat după ajutor și a spus că nu mai are aer dar nimeni nu a băgat-o în seamă. Femeia avea 25 de ani, era mamă a trei copii și era însărcinată în trei luni. Medicul de gardă de la acea vreme este în prezent cercetat. 

Medicul acuzat de moartea Alexandrei Ivanov, tânăra care s-a rugat de medici până în ultima clipă s-o opereze, dă în judecată spitalul

Moartea ei a șocat întreaga țară, iar familia caută în continuare răspunsuri. La vremea aceea, oamenii au ieșit în stradă și au organizat un protest în semn de solidaritate.

Mai multe articole despre:
alexandra ivanov gravida moarta buton de alarma