MENIU

DNA: Diminuarea siguranţei populaţiei, între motivele pentru arestarea lui Dumbrăveanu

DNA: Diminuarea siguranţei populaţiei, între motivele pentru arestarea lui Dumbrăveanu

DNA arată, în referatul cu propunerea de arestare a vicepreşedintelui ANRE Claudiu Dumbrăveanu şi a unui director Enel - respinsă de instanţă -, că raţiunile măsurii preventive sunt puterea decizională, profitul în condiţii neloiale şi diminuarea siguranţei populaţiei în calitatea serviciilor.

Procurorii anticorupţie mai menţionează, în referatul prin care au cerut Tribunalului Bucureşti, în 6 iunie, arestarea preventivă a vicepreşedintelui ANRE Claudiu Dumbrăveanu şi a directorului Enel Florin Gugu, că lăsarea în libertate a celor doi ar produce o stare de pericol pentru ordinea publică.

DNA a mai arătat, în documentul citat, că "gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele comiterii acestora justifică pe deplin luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi".

"Trebuie avut în vedere faptul că toţi cei trei inculpaţi au poziţii sociale bine conturate, funcţii de conducere în instituţii publice sau private şi, în consecinţă, putere de decizie, aceştia uzând de acest statut în interes personal, ignorând şi chiar vătămând interesele societăţii, pe care ar fi trebuit să le servească, având în vedere domeniile de activitate în care funcţionează", se mai arată în referat.

Obţinerea de profit în condiţii neloiale, mai notează procurorii, "influenţarea deciziilor prin cointeresare materială, acceptul funcţionarului public de a fi condus de astfel de interese cu prilejul stabilirii unor norme/reglementări de interes public, constituie aspecte care trebuie drastic sancţionate, pentru a diminua impactul social negativ care se creează în atare situaţii".

"Legea energiei electrice şi a gazelor naturale stabileşte ca obiective de bază ale activităţilor în domeniu asigurarea dezvoltării durabile a economiei naţionale, crearea şi asigurarea funcţionării pieţelor concurenţiale de energie electrică, transparenţa tarifelor, preţurilor şi taxelor la energie electrică în cadrul politicii de tarifare, îmbunătăţirea competitivităţii pieţei interne de energie electrică", se mai arată în documentul anchetatorilor.

Potrivit procurorilor, "în sfidarea legii, practici precum cele descrise mai sus îngrădesc dezvoltarea unei economii de piaţă sănătoase, viciază mediul concurenţial şi diminuează siguranţa populaţiei în calitatea serviciilor prestate pe o piaţă exclusivistă cum este cea a energiei".

În absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare, lăsarea în libertate a inculpaţilor acuzaţi de fapte de o asemenea gravitate poate crea în rândul cetăţenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că valorile sociale nu pot fi protejate în mod eficient în situaţia unor fapte de acelaşi gen, mai susţin anchetatorii.
Pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile de luare de mită (autorat şi complicitate) şi luare de mită sunt de la 3 la 10 ani, respectiv de la 2 la 7 ani, mai precizează procurorii DNA.

Tribunalul Bucureşti a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii DNA pentru vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu, directorul Enel Florin Gugu şi Gheorghe Ciubotaru, asociat al unei firme, cercetaţi într-un dosar de corupţie.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii anticorupţie i-au reţinut, în 5 iunie, pe vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International SRL, acuzaţi de luare de mită, alături de directorul ENEL Florin Gugu, pentru dare de mită, informează DNA.

În ordonanţa de reţinere s-a arătat că în cauză există date şi aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, suspectul Dumbrăveanu Claudiu Sorin, vicepreşedinte Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi membru al Comitetului de reglementare, a pretins şi a obţinut, de la suspectul Gugu Florin, director ENEL, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru SC ElectroAlfa International SRL, al cărei asociat este suspectul Ciubotaru Gheorghe.

Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii, de către Dumbrăveanu Claudiu Sorin a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013, a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor ENEL, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea ENEL despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control.

Concret, în prima jumătate a anului 2013, inculpatul Dumbrăveanu Claudiu Sorin, având o funcţie de decizie în cadrul ANRE, i-a pus în vedere inculpatului Gugu Florin, director ENEL că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuţie Muntenia este pasibilă de sancţiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%. Cu această ocazie, Dumbrăveanu Claudiu Sorin a condiţionat micşorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3 % (în loc de 6%, reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC ElectroAlfa International SRL în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea, de către ENEL, a unor contracte de lucrări sau de achiziţie echipamente cu această societate.