Divergența dintre prețul aurului și dobânzi (P)
Timp de patruzeci de ani, administratorii profesioniști de bani au putut trata diferența dintre randamentele reale pe zece ani din SUA și prețul aurului ca pe o lege: atunci când randamentele creșteau, prețul aurului scădea și invers. Această lege pare să fi fost aruncată pe fereastră în 2021.
De atunci, prețul aurului a înregistrat 46 de noi maxime istorice - doar 1979 a înregistrat mai multe - în timp ce randamentele au crescut. Am văzut în ultimii patru ani că metalul galben atinge noi maxime față de obligațiuni, deși cupoanele sunt în creștere, deci o decuplare evidentă.
În condiții normale de piață, prețul aurului și randamentele obligațiunilor sunt invers corelate. Atunci când randamentele cresc, investitorii cumpără obligațiuni guvernamentale - în special titluri de trezorerie americane - considerate investiții foarte sigure. Acest fenomen are loc în detrimentul aurului, prețul acestuia scăzând.
În schimb, atunci când randamentele scad, prețul aurului crește, deoarece costul de oportunitate al deținerii de aur este mai mic. Cu toate acestea, această regulă nu se mai aplică.
Această împărțire nu este o anomalie, ci o schimbare de regim: obligațiunile, cândva stâlpul forte al unui portofoliu „60/40”, au picat testul de rezistență în timpul perioadei inflaționiste începând cu 2021. Aurul, un activ care nu generează, ar fi trebuit să înregistreze scăderi majore ale prețului prin creșterea costurilor de oportunitate ale deținerii de obligațiuni cu randament ridicat.
În schimb, aurul s-a dovedit a fi singurul activ lichid care a atins în continuare vârfuri noi după volatilitatea din „Ziua eliberării”, în aprilie 2025. Cu alte cuvinte, busola tradițională nu numai că a fost greșit orientată, ci s-a și împrăștiat.
Principalele forțe care stau la baza decuplajului
Băncile centrale au cumpărat peste 1.000 de tone de aur numai în 2024, crescând constant ponderea aurului în rezervele globale. Începând din 2022, cererea de aur a băncilor centrale reprezintă constant 25% din cererea globală de aur. În timp ce rezervele de aur cresc peste tot în lume, deținerile de titluri de stat americane sunt în scădere.
Această cerere persistentă pentru metalul galben oferă un nivel minim de preț pentru aur. Între timp, pe măsură ce mai multe titluri de trezorerie sunt disponibile pentru vânzare pe piața secundară, prețurile acestora scad. În consecință, ratele dobânzilor cresc.
Această tendință este cea mai vizibilă în cazul titlurilor de trezorerie deținute de Banca Populară a Chinei. Din 2018, banca centrală chineză își reduce constant deținerile de titluri de trezorerie americane. În același timp, aceasta a fost unul dintre cei mai mari cumpărători de aur din ultimii trei ani.
Această intervenție directă a autorităților monetare atât pe piața globală a aurului, cât și pe cea a titlurilor de trezorerie creează distorsiunea la care asistăm în prezent.
Dat fiind că cererea din partea băncilor centrale exercită o presiune asupra prețului aurului, investitorii decid să profite de potențialele profituri rapide ca urmare a fenomenului „fricii de a nu pierde” (FOMO). Acest lucru exacerbează și mai mult creșterile de preț ale metalului galben.
La baza acestei scheme stă teama. Teama că se pot înregistra pierderi semnificative din deținerea de active americane. Mai ales că deciziile economice și politice ale președintelui Donald Trump conduc la o volatilitate semnificativă pe piețe, în special pe cele ale acțiunilor și obligațiunilor.
Lecții de portofoliu pentru o epocă post-corelație
Utilizarea titlurilor de stat cu scadență lungă nu mai garantează protecție în caz de scădere a pieței bursiere. Un raport realizat de Incrementum AG, o companie lider în cercetarea metalelor prețioase, arată că, în fiecare piață „bear” începând cu 1929, aurul a depășit, în medie, S&P500 cu mai mult de patruzeci de puncte procentuale.
Potrivit aceluiași raport, în prezent, modelele de evaluare pentru aurul de investiții nu mai sunt valabile. Incrementum consideră că, de acum înainte, prețul aurului depinde de fluxurile fizice și de decizia de gestionare a rezervelor, mai degrabă decât de costul de oportunitate al deținerii altor active decât aurul.
Concluzia este clară. Din 2021, aurul s-a rupt de vechea sa legătură cu randamentele reale din SUA. Investitorii care încă așteaptă scăderea ratelor dobânzilor înainte de a-și crește alocarea către aur riscă să trateze drept ghid un barometru rupt.