MENIU

Distracţie la Mamaia: Trei tineri care ar fi consumat droguri au avut nevoie de Ambulanţă

Distracţia are şi alte conotaţii la Mamaia, unele nu tocma fericite. Trei tineri au avut nevoie de ajutorul medicilor, luni, după ce au consumat substanţe interzise într-un club din staţiunea Mamaia. O tânără din Polonia a fost găsită în comă, anunţă Mediafax.

Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Constanţa au fost solicitate să intervină, luni dimineaţă, după ce apeluri la 112 au anunţat că un tânăr este în stare de inconştienţă, iar un altul este extrem de agitat. Incidentul s-a petrecut în zona de cluburi din nordul staţiunii Mamaia.

La faţa locului, medicii au găsit un bucureştean, în vârstă de 25 de ani, şi un londonez, de 20 de ani, care ar fi consumat substanţe ilegale. Cel din Bucureşti a ajuns la spital, în timp ce tânărul din Londra a refuzat transportul la unitatea sanitară.

Câteva zeci de minute mai târziu, cadrele medicale au fost solicitate să intervină iar, în aceeaşi zonă, de data aceasta fiind vorba despre o tânără din Polonia. Tânără, care a fost găsită în comă, a fost transportată imediat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Şi în cazul ei, medicii suspectează că ar fi făcut abuz de substanţe ilegale.

Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa a desfăşurat zilele acestea o serie de activităţi de informare cu privire la riscurile consumului de droguri şi cu privire la riscurile asociate consumului de droguri. Specialiştii centrului, împreună cu 18 voluntari, au fost prezenţi în mijlocul tinerilor aflaţi în nordul staţiunii Mamaia în zona de cluburi şi unde se desfăşoară festivalul Sunwaves. Au fost oferite informaţii cu privire la riscurile asociate consumului de droguri şi au fost distribuite materiale informative şi prezervative, specialiştii antidrog îndemnându-i pe tineri să se distreze responsabil fără consum de droguri.