MENIU

Din neglijență, o asistentă și-a infectat patru colege cu Covid-19. Ea este cercetată

Șase cadre medicale, asistente și infirmiere, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt infectate cu noul coronavirus.

Potrivit presei, situația a fost provocată de o asistentă neglijentă, care nu a purtat echipamentul de protecție în mod regulamentar, deși ar fi fost avertizată de medici, în mai multe rânduri. Din cauza neglijenței, ea și-a îmbolnăvit și celelalte colege. Asistenta va fi cercetată  în Comisia de Disciplină, a relatat managerul spitalului  Beatrice Mahler, la un post TV.

„Sunt foarte tristă, eu și cei care au văzut-o și care i-au atras atenția că viziera și mănușile nu se dau jos în zona de COVID, că acest combinezon nu se întoarce la mânecă în zona de COVID. Procedura în spitalul nostru prevede ca în momentul în care se iese din zona de COVID tot personalul trebuie să facă duș, să-și spele părul. Totul este organizat ca riscul de contaminare să fie cât mai mic. Managementul poate să le pună la dispoziție, să facă instruire, dar dacă ea când e acolo și trebuie să-și asume actul medical nu o face, este o problemă de comisie de disciplină. Este inadmisibil. (…) Responsabilitatea trebuie să fie în fiecare moment, nu ne jucăm. Poate cu tuberculoza suntem obișnuiți, dar nu e tuberculoză, riscul de infectare e mult mai mare. Noi nu suntem deloc ca imunitate pregătiți pentru asemenea inamic, nu putem trata lucrurile cu superficialitate”, a declarat Beatrice Mahler.

Mai multe articole despre:
asistenta