Dezindustrializarea României. În 25 de ani, am tăiat fier vechi de peste 30 de miliarde de euro
Ne place sau nu să recunoaştem, România a avut întotdeauna o tradiţie industrială. Dacă în urmă cu câteva decenii românii se lăudau cu timpi record în care puneau pe picioare o industrie, astăzi, numărăm pe degete uzinele care mai au activitate. Dezastrul poate fi rapid explicat prin datorii uriaşe, jocuri politice şi produse necompetitive. De ce producem, în termeni reali, doar cu o treime mai mult decât în 1989? Răspunsul este simplu: pentru că am ridicat la rangul de politică de stat minciuna, incompetenţa şi hoţia.
Toate marile uzine industriale, altă dată mândria economiei româneşti, au fost culcate la pământ de la Revoluţie până în prezent.
Cea mai cutremurătoare poveste este legată de dispariţia fabricii Tractorul Braşov , în perioada interbelică un mare producător de avioane de luptă. În perioada de glorie, uzina fabrica un tractor la fiecare nouă minute şi oferea locuri de muncă pentru 25 de MII de angajaţi. Maşinile agricole de la Braşov erau cunoscute în întreaga lumea, iar exporturile ajungeau în ţări precum China, India, Egipt, Zambia, Rusia, Congo ori Brazilia.
După 1990, Tractorul a intrat într-un lent proces de privatizare, care l-a condus spre faliment. Guvernele care au venit la putere după căderea comuniştilor nu au fost capabile să găsescă soluţii potrivite care să ajute uzina. Au ştiut însă să îngroape datoriile şi să acorde salarii pe credit. În anul 2002, compania mai producea 4.000 de tractoare la o capacitate de 32.000 de tractoare/an. În această situaţie grea, în 2007 uzina a rămas numai cu 1.900 de muncitori.
Rând pe rând, angajaţii au plecat de bunăvoie sau au fost disponibilizaţi, dar în timp, pe ruinele fostei mândrii comuniste şi-a făcut loc o construcţie uriaşă. Cumpărătorii, nişte investitori britanici, au promis cel mai mare complex imobiliar din Europa Centrală şi de Est cu o valoare estimată la 1,5 miliarde de euro. Deocamdată acolo a fost inaugurat în acest an cel mai mare mall din Transilvania.
Reţeta dezastrului pare trasă la indigo şi în cazul Rulmentul! Incapacitatea guvernelor României post-decembriste de a gândi strategii pe termen lung au condus fabrica braşoveană de rulmenţi spre faliment. În 2005 Rulmentul Braşov înregistra pierderi brute de aproape 40 de milioane de lei.
În decembrie 2008, s-a încercat privatizarea companiei, iar Tâmpa Resort s-a angajat să plătească 35 de milioane de euro. Societatea însă nu a plătit nicio tranşă, aşa că privatizarea a fost anulată.
Astăzi, pe locul fostei fabrici Rulmentul, Primăria Brașov intenționează să dezvolte un parc tehnico-științific, cu o investiție de 20 milioane de euro.
Şi uzina Hidromecanica a lăsat în urmă şase mii de angajaţi. Oamenii lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări mecanice, apoi şi în secţii de turnătorie oţel şi forjă. După Revoluţie, fabrica a fost cumpărată de diverşi acţionari care au îngropat-o treptat. În 2009, înregistra o cifră de afaceri de 9,4 milioane de lei şi pierderi de 14,8 milioane de lei. În locul fostei Hidromecanica este propus un centru de bussines și un supermarchet.
Uzina Roman, fosta Steagu Roşu este singura fabrică de pe vremea comuniştilor care încă mai există la Braşov. De ani buni se zbate să supravieţuiască, iar acum reorganizarea este ultima şansă pentru a scăpa de faliment. În prezent, la uzina de autocamioane Roman, administrată de omul de afaceri Ioan Neculaie, mai lucrează câteva sute de angajaţi care produc doar piese de schimb pentru autocamioane. Contactat de Realitatea TV, omul de afaceri nu a dorit să comenteze subiectul.
Aceeaşi poveste este în tot judeţul Braşov. Fabrici cunoscute cum ar fi Colorm Codlea, Chimica Râşnov sau Sere Codlea s-au închis, iar salariaţii au fost disponibilizaţi.
Lista capacităţilor industriale ale României la momentul 1989 este lungă, are sute de nume, şi, în ciuda legendelor post-comuniste, reprezintă o tradiţie industrială lichidată fără somaţie de noii capitalişti ai patriei. Nu există nici măcar o singură analiză de piaţă din care să reiasă viabilitatea sau inutilitatea vreunei companii de stat.
Înainte de 1989, 3.300 miliarde de lei valorau fabricile şi uzinele patriei, adică aproape 250 de miliarde de dolari. Suma reprezenta doar aşa-numitele „fonduri fixe” - adică imobilele şi utilajele. De reţinut că în 25 de ani am tăiat fier vechi în valoare de peste 30 miliarde de euro!
Astfel, multe dintre uzine au fost preluate de grupuri de interese care au tocat cel puţin 22 miliarde de euro din averea statului. Valoarea dosarelor de fraudă în care sunt inculpaţi mari politicieni, şi aflate în investigaţie la Direcţia Naţională Anticorupţie se ridică la 1,5 miliarde de euro. Să nu uităm de evaziunea fiscală anuală, peste 20 de miliarde de euro anual şi nici de economia subterană: de până la 46 miliarde de euro la fiecare 12 luni.
Concluzia, după 25 de ani? „De la cel ce nu are.. şi ce are i se va lua”, scrie în Evenghelia după Marcu, capitolul 4, versetul 25. Exact aşa s-a şi întâmplat în România după 1990, la capitolul corupţie, paragraful sărăcie, când peste 3 milioane de români au fost păgubiţi sau înşelaţi în marile tunuri date de capitalismul politic.
Realitatea TV va transmite vineri seară de la ora 21:30, în direct de la Braşov, o ediţie specială pe acest subiect, moderată de realizatorul emisiunii Realitatea românească, Octavian Hoandră.