MENIU

Detalii dramatice despre accidentul din Italia în care au murit 4 români. Cum s-a produs

Detalii dramatice despre accidentul din Italia în care au murit patru români. Cum s-a produs

Românul care şi-a omorât părinţii şi copiii într-un accident rutier petrecut pe o autostradă din Italia a rememorat cum s-a petrecut tragedia.

„Tata a ţipat la mine: "Fii atent!" Am deschis ochii şi am văzut un TIR în faţa mea, am încercat să virez stînga. Câţiva metri şi i-aş fi salvat pe toţi“, rememorează Emil Ciurar, românul de 30 ani din comuna Petru Rareş, Bistriţa-Năsăud, care, vineri, 5 iunie, a provocat un accident mortal pe autostrada A1 din Italia, în zona Arezzo, la Badia al Pino.

Bărbatul care şi-a pierdut în accident părinţii şi copiii, un băieţel de 10 ani şi o fetiţă de 8 ani, este acum în închisoare, acuzat de moartea acestora şi pasibil de 21 ani de puşcărie, scrie ziaruldeiasi.ro.

El conducea o dubiţă Volkswagen Sharan când a adormit la volan şi s-a ciocnit de un TIR, apoi a ricoşat într-un Nissan Qashqai. „Mergeam în Napoli unde avem rude, să muncim câteva luni“, a motivat Ciurar.

În dubiţa de 7 persoane călătoreau 8 persoane: pe lângă cei enumeraţi se mai aflau fratele lui Emil, de 14 ani, şi încă un copil de-al său, geamănul băiatului de 10 ani care a murit. Ambii au fost răniţi. În spatele lor se afla o dubiţă în care se aflau alţi membri ai familiei.

Mai multe articole despre:
accident italia accident romani italia