MENIU

Desertul copilăriei: gogoși cu griș. Rețeta rapidă! Sunt pufoase în interior și crocante la exterior

Această rețetă de gogoși este ideală pentru zilele de weekend. Cum se prepară cea mai bună rețetă de gogoși cu griș, al căror gust îți vor aminti de copilărie?

Ingrediente pentru gogoși de post cu griș

  • 200 ml apă caldă sau lapte vegetal (soia, migdale, ovăz)
  • 100 g griș
  • 150 g făină albă
  • 3 linguri de zahăr
  • 20 ml ulei de floarea-soarelui
  • 5 g drojdie uscată

Cum se prepară

  1. Încălzește apa sau laptele vegetal (să fie călduț, nu fierbinte). Adaugă zahărul, drojdia uscată și uleiul. Amestecă bine și lasă amestecul să stea 5-10 minute, până începe să facă spumă – semn că drojdia e activă.
  2. Adaugă grișul, apoi începe să încorporezi făina cernută, treptat. Frământă cu mâna până obții un aluat omogen, moale, dar nelipicios.
  3.  Formează o bilă, unge-o cu puțin ulei și pune-o într-un bol uns. Acoperă cu folie alimentară sau un prosop curat și lasă aluatul la dospit într-un loc cald, timp de cel puțin o oră, până își dublează volumul.
  4. Împarte aluatul dospit în 6 bucăți egale și modelează-le în biluțe. Așază-le pe blatul de lucru uns cu puțin ulei și lasă-le să se odihnească acoperite, încă 15 minute.
  5. Încinge o tigaie cu ulei (să fie suficient cât să acopere gogoșile pe jumătate). Cu mâna unsă, aplatizează ușor fiecare bilă și prăjește-o pe ambele părți, până capătă o crustă aurie și apetisantă.
  6. Scoate gogoșile pe șervețele absorbante, apoi pudrează-le cu zahăr sau umple-le cu gemul tău preferat folosind un poș sau o linguriță.

Sfaturi utile

  • Pentru un plus de aromă, poți adăuga în aluat o linguriță de coajă rasă de lămâie sau esență de vanilie.
  • Dacă vrei să le coci în cuptor, unge-le cu puțin lapte vegetal și coace-le la 180°C, timp de 20-25 minute.
  • Gogoșile sunt perfecte și a doua zi – încălzite ușor sau chiar simple, ca atare.

Gogoșile cu griș sunt dovada că simplitatea poate fi delicioasă. Cu ingrediente la îndemână și pași ușor de urmat, acest desert de post devine rapid preferatul celor mari și mici. Iar gustul... te va duce cu gândul direct în bucătăria bunicii!

Mai multe articole despre: