MENIU

Descoperirea uimitoare a astronomilor: Soarele are un frate geamăn

Astronomii au descoperit la 184 de ani lumină de Pământ o stea care este aproape identică cu Soarele din sistemul nostru solar. Fratele geamăn al Soarelui se numeşte HIP 102152 şi este în vârstă de patru miliarde ani.

Asemănarea cu Soarele ţine de masă, temperatură şi compoziţie chimică, spun savanţii. „Descoperirea unei stele-gemene a Soarelui ne ajută să înţelegem mai bine evoluţia acestuia pe viitor", a declarat Gustavo Porto de Mello, astronom la Federal University din Rio de Janeiro.

Probabil că vă întrebați cum a apărut acest frate geamăn al Soarelui. Ei bine, stelele se nasc de obicei în grupuri care sunt formate din mii de astre. Mai exact, nori uriași de gaz și praf se adună în grămezi, după cae se prăbușesc sub propria lor greutate și formează primele stadii ale stelelor. Astfel, stelele ajung în galaxie.

Însă, aproximativ 85% din ele vin în perechi sau chiar grupe de câte trei sau patru, ceea ce înseamnă că fiecare stea are o dublură. Dar din moment ce Pământul este luminat de un singur soare, înseamnă că fratele său geamăn se află undeva în Univers.

Soarele are un frate geamăn în Univers

Oamenii de știință l-au căutat ani de-a rândul pe fratele geamăn al Soarelui, fără rezultat. Însă o echipă de cercetători de la Instituto de Astrofísica e Ciências do Espaço din Portugalia au descoperit în premieră steaua care este identică cu Soarele.

„Din moment ce nu știm foarte multe informații despre trecutul Soarelui, studierea acestor stele ne poate ajuta să înțelegem unde anume în galaxie și în ce condiții s-a format Soarele”, a explicat Vardan Adibekyan, de la Instituto de Astrofísica e Ciências do Espaço.

Acum oamenii de știință se întreabă dacă există viață în sistemul stelei HD186302. Dacă ne gândim, fratele geamăn al Soarelui este de aceeași vârstă cu al nostru și are aceeași temperatură și dimensiune, lucru care ar face-o locuibilă.

„Dacă suntem norocoși, iar candidata noastră geamănă are o planetă, iar acea planetă este stâncoasă și se află în zona locuibilă și, într-un final, dacă această planetă ar fi contaminată de semințele vieții de pe Pământ, atunci am putea avea ceea ce visam – un Pământ 2.0, orbitând un Soare 2.0”, a mai zis Adibekyan.

Mai multe articole despre:
astronomie Soare descoperire Univers stele