Descoperire macabră pe Crișul Repede: bărbat înecat, prins în vegetația subacvatică, la un metru de mal
Descoperire macabră în județul Bihor. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit fără viață în apele Crișului Repede, în localitatea Săntandrei. Trupul său era prins între plante, la doar un metru de mal. Poliția a fost alertată printr-un apel la 112. Până la ora transmiterii acestei știri nu se cunosc detalii legate de identitatea bărbatului și nici despre circumstanțele în care s-a produs decesul.
”În seara zilei de joi, 11 septembrie a.c., în jurul orei 20.15, un apelant al numărului unic 112 a sesizat ISU Bihor cu privire la faptul că un bărbat a intrat în apa Crişului Repede, în localitatea Săntandrei şi nu a mai ieşit la suprafaţă”, au transmis, vineri dimineaţă, reprezentanții ISU Bihor.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea şi un echipaj al SAJ.
”În urma căutărilor efectuate cu bărcile din dotare, pompierii l-au găsit la aproximativ 500 de metri de locul în care martorii spuseseră că l-au văzut dispărând în apă, trupul acestuia fiind prins în vegetaţia subacvatică, la circa un metru de mal”, a mai transmis sursa citată.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost declarat decedat. O anchetă va stabili cauzele producerii decesului.