MENIU

Descoperire macabră în Bihor. Cadavrul unei femei, împachetat în saci menajeri, găsit între buruieni

Sursa foto: Poliția Română

Un cadavru împachetat în saci menajeri a fost descoperit miercuri la marginea satului Corniţel din comuna Borod.

Victima ar putea fi o tânără din Mureș, care locuia în Cluj Napoca. Ea a fost dată dispărută de familie, săptămâna trecută, fiind căutată de poliţiştii din Cluj. De altfel, la faţa locului sunt aşteptaţi procurorii şi poliţiştii din Cluj, relatează ebihoreanul.ro

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire sesizarea plecării voluntare din Cluj-Napoca, a unei femei în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureș, în prezența unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Arad, au continuat cercetările în cauză care au condus la stabilirea faptului că femeia s-ar putea afla în județul Bihor.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în apropierea localității Aleșd, județul Bihor, au identificat cadavrul unei persoane de sex feminin. 

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea identității cadavrului și pentru verificarea tuturor circumstanțelor în care a avut loc decesul persoanei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj”, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia Cluj.

Mai multe articole despre:
bihor cadavru bihor crima bihor