MENIU

Deputatul Mihai Valentin Popa scapă și de al doilea dosar, după un acord cu procurorii. Ce sumă vrea să plătească după ce a fost prins băut la volan

Deputatul Mihai Valentin Popa scapă și de al doilea dosar, după un acord cu procurorii

Deputatul Pro România Mihai Valentin Popa a încheiat cu procurorii de la Parchetul General un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul deschis după ce a fost prins băut la volan, în noiembrie 2019. Acordul, care trebuie să fie aprobat și de ÎCCJ, prevede ca parlamentarul să plătească o amendă penală de 40.000 de lei. 

Potrivit procurorilor, deputatul avea o alcoolemie de 1,25 g/l când a fost prins. 
”Ca urmare a încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal rap. la art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, inculpatul va fi condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 40.000 de lei, corespunzător a 160 de zile amendă cu un cuantum al unei zile - amendă de 250 lei. În prezenţa avocatului ales, inculpatul a declarat că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa şi acceptă încadrarea juridică dată faptei”, se arată în comunicatul Parchetului General.
În 2016, Popa a fost ales deputat de Braşov pe listele PSD și trei ani mai târziu s-a înscris în Pro România.

Parlamentarul a mai fost cercetat într-un dosar, pentru șantaj, fiind acuzat căar fi intervenit la un primar şi la managerul unui spital din Braşov pentru a nu fi recovată dintr-o funcție de conducere o protejată a sa. În acest caz, a fost achitat, luna trecută. Detalii despre acest subiect sunt disponibile AICI.