MENIU

Decizie surprinzătoare: Căsătoria civilă pentru non-musulmani - permisă în Emiratele Arabe Unite

Măsură surprinzătoare luată în Emiratele Arabe Unite. Non-musulmanii vor putea să se căsătorească, să divorţeze şi să obţină custodia comună a copiilor în baza legislaţiei civile din Abu Dhabi, conform unui nou decret emis duminică. 

Este cea mai recentă măsură luată de Emiratele Arabe Unite - unde legile privind statutul personal pentru căsătorii şi divorţuri se bazează pe principiile legii islamice Sharia, ca şi în alte state din Golf - pentru a-şi menţine avantajul competitiv ca centru comercial regional, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Decretul emis de şeicul Khalifa bin Zayed al-Nahayan din Abu Dhabi, care este şi preşedintele federaţiei EAU formată din şapte emirate, precizează că legea reglementează căsătoria civilă, divorţul, pensia alimentară, custodia comună a copiilor şi dovada paternităţii, precum şi moştenirea.

În Abu Dhabi va fi înfiinţată o nouă instanţă care se va ocupa de problemele familiale ale nemusulmanilor şi care va funcţiona atât în engleză, cât şi în arabă.

Emiratele Arabe Unite au introdus anul trecut o serie de modificări juridice la nivel federal, inclusiv dezincriminarea sexului premarital şi a consumului de alcool, precum şi abrogarea dispoziţiilor de clemenţă pentru aşa-numitele "crime de onoare".

Aceste reforme, alături de măsuri precum introducerea unor vize pe termen mai lung, au fost considerate o modalitate prin care statul din Golf să devină mai atractiv pentru investiţiile străine, turism şi rezidenţă pe termen lung.