MENIU

Decizia magistraţilor în dosarul decontărilor ilegale de la CNAS

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis prelungirea cu 30 de zile a măsurilor preventive în cazul fostului preşedinte CNAS, Marian Burcea, şi a celorlalte persoane implicate în dosarul privind decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu.

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi fost consilier al lui George Maior la SRI, alături de alţi inculpaţi în dosarul CNAS, au fost arestaţi în 1 septembrie, în urma unei decizii a judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

Acuzat de constituirea unui grup infracţional

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, a fost demis, în 1 septembrie, de premierul Mihai Tudose, ca urmare a reţinerii sale de către DNA în dosarul privind decontările ilegale. Marian Burcea este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei.

Fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, este acuzat de trei fapte de trafic de influenţă şi de instigare la folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi fost consilier al lui George Maior la SRI, alături de alţi inculpaţi în dosarul CNAS, au fost arestaţi în 1 septembrie, în urma unei decizii a judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

Paguba: Trei milioane de euro

Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ trei milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei, dar şi din conducerea CNAS.