MENIU

Decizia luată privind Brexitul. Proteste masive în Londra

Camera Comunelor a decis să amâne votul asupra acordului privind Brexitul până când va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acest acord, a notat Agerpres. Sute de mii de britanici au manifestat sâmbătă în apropierea parlamentului de la Londra pentru a cere convocarea unui nou referendum privind Brexitul, transmite AFP.

Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin.

Prin urmare, premierul conservator Boris Johnson ar trebui să ceară Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

De altfel, fostul premier conservator britanic Theresa May a declarat în faţa Camerei Comunelor că sprijină acordul privind Brexitul încheiat de succesorul ei, Boris Johnson, deşi a apreciat că acest document depăşeşte o ''linie roşie'' fundamentală pe care ea a urmărit-o în negocierile cu Bruxelles-ul.

Citește mai multe pe Agerpres!

Proteste la Londra!

Sute de mii de britanici au manifestat sâmbătă în apropierea parlamentului de la Londra pentru a cere convocarea unui nou referendum privind Brexitul, transmite AFP.

Manifestanţii, în fruntea cărora s-a plasat primarul laburist şi eurofil al Londrei, Sadiq Khan, au pornit într-un marş dinspre Hyde Park către sediul Camerei Comunelor, unde se desfăşura o şedinţă extraordinară a legislativului, chemat să se pronunţe prin vot asupra acordului de retragere din UE pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit săptămâna aceasta cu Bruxellesul.

Mai multe articole despre:
null