MENIU

Decembrie, luna preferată a hoților de locuințe! Cum acționează spărgătorii și cum îi ajută Facebook

Decembrie nu este doar luna cadourilor, ci şi luna preferată a hoţilor de locuinţe. Mulţi români pleacă în concedii şi au grijă să îi informeze pe toţi despre asta, inclusiv pe cei care le pândesc casele. 

Cum? Prin postările de pe Facebook. Gratiile lipsă sau uşile defecte sunt şi ele ajutoare pe care le primesc hoţii. 

Un bărbat din Capitală a dat de ghinionul vieţii lui ieri, în timp ce încerca să jefuiască un apartament din Capitală. Individul a intrat în locuinţă dar a avut ghinionul să fie văzut de o vecină, care a sunat la 112. Oamenii legii l-au găsit pe suspect în casă.

"'A reușit să fugă. Polițiștii au plecat în urmărirea lui, l-au somat, după care au executat foc în zona inferioară, bărbatul fiind imobilizat după aproximativ un kilometru. Asupra lui au fost găsite mai multe bunuri", a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

De multe ori, însă, cei care fură sunt foarte greu de prins. Naivitatea victimelor îi ajută foarte mult.

Hoţii ştiu exact când au cale liberă, având în vedere că mulţi postează pe Facebook când pleacă în vacanţă şi cât stau.

"M-am dus în Anglia și, tot așa, am pus pe Facebook și a doua zi am primit telefon de la mama că s-a spart casa. Mi-au luat playstation-ul și televizorul", a povestit un tânăr care a căzut victimă hoților.

Pe lângă informaţiile de pe Facebook, hoţii au parte şi de altfel de ,,ajutor". În cea mai mare parte, geamurile de la parter nu au gratii, lucru care, bineînțeles, îi ajută foarte mulți pe hoți. În plus, unii dintre ei nici nu trebuie să încerce prea mult să intre pe fereastră. La blocuri, deși majoritatea oamenilor au interfoane, ușile sunt adesea lăsate deschise.

 

Mai multe articole despre:
hoţi spărgători hoţi locuinţe facebook.