MENIU

De ce nu s-a modernizat rețeaua de termoficare. Marcel Boloș: S-a pierdut timp prețios

De ce nu s-a modernizat rețeaua de termoficare. Marcel Boloș: S-a pierdut timp prețios

Bucureștiul a avut un buget generos din fonduri europene la dispoziție pentru a moderniza rețeaua de termoficare, dar a "pregătit" proiectul de accesare a banilor europeni timp de patru ani, adică din 2016 și până în iunie anul acesta. Anunțul a fost făcut în exclusivitate de către ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la emisiunea “Legile Puterii”, de la Realitatea Plus, moderată de Alexandra Păcuraru. Ministrul a mai spus că Primăria are acum posibilitatea de a accesa peste 3 miliarde de euro. 

"Municipiul București a avut un buget generos din fonduri europene la dispoziție, începând cu această perioadă de programare, respectiv din  2014 până în 2020. Din 2016 se tot pregătește acest proiect și de abia pe data de 20.06.2020 s-a încheiat această perioadă de pregătire. Cei 4 ani de zile sunt foarte mulți pentru că s-a pierdut timp prețios pentru ca proiectul să înceapă să fie pus în implementare. Discutăm de 100 de kilometri de rețea de transport a energiei termice, iar Bucureștiul are 954 de kilometri de rețea de termoficare", a spus Marcel Boloș.

Nici cu rețeaua de canalizare, administrația locală din București nu s-a descurcat mai bine. 

Am să vă dau un exemplu care este elocvent pentru discuție. Spre exemplu, rețeaua de canalizare a Municipiului București, cea care cuprinde 81 de kilometri de rețea de canalizare, cu o valoare de 334 de milioane de euro, contractul a fost semnat pe 21 decembrie 2016 și a reușit Municipiul București performanța ca, în 4 ani de zile, progresul fizic la acest contract să fie de 25%", a mai spus Marcel Boloș.

Marcel Boloș a mai spus că Primăria Capitalei și cele de sector au posibilitatea de a accesa, în perioada următoare, peste 3 miliarde de euro. 

Mai multe articole despre:
marcel bolos retea termoficare