MENIU

Dascălii, a cincea zi de proteste la ușa ministrului Daniel David. Anul școlar 2025-2026 ar putea începe în stradă

Dascălii, a cincea zi de proteste la ușa ministrului Daniel David. Anul școlar 2025-2026 ar putea începe în stradă / Captură video

Este a cincea zi de proteste în fața Ministerului Educației! Angajații din educație cer modificarea pachetului de măsuri și eliminarea prevederilor care duc la scăderea veniturilor dar și la posibilitatea pierderii locurilor de muncă. Sindicatele au avut și o întâlnire cu ministrul, dar nu s-a ajuns la un acord. Angajații ar putea declanșa greva generală.

După o întâlnire cu ministrul Educației care s-a încheiat doar cu promisiunea că nemulțumirile lor vor ajunge pe masa premierului, angajații din educație au continuat să protesteze. Aceștia atrag atenția că măsurile adoptate din primul pachet duc la scăderea salariilor și la pierderea locurilor de muncă.



Sindicatele vor picheta și sediile partidelor din coaliția de guvernare în această săptămână.

"Semnalele sunt negative. Ministrul Educatiei nu este decat un simplu curier intre noi si dl prim-ministru Bolojan, caruia ii va transmite pozitia noastra vizavi de acele masuri pe care tot sistemul le considera antireformiste, nedrepte si care vor baga sistemul de invatamant in haos", a declarat pentru Realitatea PLUS Marius Nistor, presedintele FSE Spiru Haret. 

În data de 8 septembrie 30.000 de profesori vor fi în stradă și ar putea fi declanșată și greva generală.