MENIU

Daniel Zamfir îl atacă pe fostul său coleg de partid, Florin Cîțu: ”Cât tupeu, câtă obrăznicie!”

Senatorul ALDE - Daniel Zamfir comentează afirmațiile senatorului PNL - Florin Cîțu, prin care a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat.

După ce liberalul a spus că bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale, senatorul ALDE, fost penelist, a reacționat spunând că mesajul lui Cîțu este unul plin de venin la adresa bugetarilor.

"CÂT TUPEU, CÂTĂ OBRĂZNICIE!

Probabil că mulți români se întreabă, după ce președintele Iohannis și PNL au anunțat sloganul pentru campania prezidențială, cum arată România normală pentru ei. Ei bine, avem o primă mostră din partea liderului senatorilor PNL, Florin Cîțu, care ne dezvăluie o parte a României normale pe care ne-o propun: una a urii și a dezbinării.

Mesajul lui Cîțu este unul plin de venin la adresa bugetarilor, un mesaj venit din ura pe care acest partid o poartă acestei categorii. Motivul? Nu sunt din publicul lor țintă. Asta arată concepția PNL-ului cu privire la această categorie.

Ce nu înțeleg Cîțu și cei din PNL este că nu prin ură se pot rezolva problemele pe care le are România. Scindarea românilor este politica dusă de PNL în ultimii ani, iar Cîțu este exponentul acestei politici. El, care a băgat mâna până la cot în buzunarele românilor, fiind implicat în manipularea ROBOR-ului din care "și-a tras" pe persoană fizică sute de mii de euro, are tupeul și obrăznicia să sară acum la gâtul oamenilor.

„Eminența” politicilor economice ale PNL dezvăluie care sunt adevăratele intenții ale partidului dacă ajunge la guvernare. De altfel anunțate și de Orban – tăieri de salarii, concedieri, etc.

Este ciudat ca asemenea acuzații și jigniri la adresa românilor din sectorul bugetar vin tocmai de la o persoană care își câștigă salariul din banii românilor.

Faptul că este necesară o reformare a sistemului bugetar este un lucru acceptat de toată lumea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ieși public să iei la țintă prin jigniri persoanele care lucrează în sistemul bugetar. ALDE a spus că avem nevoie de o reformă a unor instituţii ale statului şi nu în ultimul rând o restructurare a echipei guvernamentale. Însă această reformă nu poate fi făcută prin ură.

P.S. Stau și mă uit cu groază la propunerile care vin din partea celor care se consideră a fi alternativă, PNL și USR. PNL îl are drept minte din umbră a politicilor economice pe dl Cîțu – tăietorul de salarii și de posturi din sistemul bugetar. De cealaltă parte, USR vine cu ideile „caramitre” de inspirație neomarxistă", a spus Daniel Zamfir.

Florin Cîțu s-a dezlănțuit la adresa bugetarilor: ”Vine nota de plată după plecarea PSD-ALDE”

Mai multe articole despre:
null