Daniel Băluță: „Consolidarea planșeului de la Piața Unirii intră, din 21 iunie, în etapa a doua”. Noi restricții
Consolidarea planșeului de peste Dâmbovița intră din 21 iunie în etapa a doua, anunță primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Va fi dezvelit partea de planșeu care se află în fața Hanului Manuc, iar placa de beton va fi tăiată bucată cu bucată și transportată.
Va fi ceva mau ușor de tolerat șantierul și restricțiile pentru că s-a terminat școala. Lucrăm de o săptămână în etapa 1 a proiectului. S-a dezvelit deja planșeul. De mâine începem etapa 2. Începem dezvelirea planșeului în fața Hanului Manuc. Așa cum era de așteptat, încep noi restricții. Șoferi care vin de pe bulevardul Corneliu Coposu, spre Patriarhie, vor folosi drumul provizoriu, una dintre benzi e a STB, circulația pietonală către stațiile de metrou nu e afectată. A doua restricție este pentru șoferii care vin dinspre Calea Victoriei și Bulevardul Eroilor. Nu vor mai putea circula pe Splaiul Uniri. Se închide porțiunea care începe de la Națiunile Unite până la în Piața Unirii. Pe bulevardul Unirii avem amenajate doua stații STB. Restricțiile intră în vigoare de sâmbătă, 21 iunie, de la ora 5 dimineața. Restricțiile vor fi în vigoare până la finalul anului. Fac un apel șoferilor să respecte noua semnalistică rutieră și indicațiile agenților de la Poliția Rutieră. Alte restricții nu vom avea în această fază a proiectului. De la 1 iulie începe dezafectare fântânilor de la Unirii, dar nu vor afecta traficul rutier. După săpături, se va îndepărta placa de beton. Placa va fi desfăcută prin metode care să producă mai puține vibrații. Se va tăia pe bucăți și va fi demontată piesă cu piesă.
Cum se modifică circulația STB în Piața Unirii
se modifică traseele pentru autobuzele care trec prin Piața Unirii.
Traseul mai multor linii STB se reconfigurează astfel:
Linia 104 va funcționa pe traseul de bază între capătul de linie ”Piața Operei” și intersecția Splaiul Independenței/Bd. Națiunile Unite (Piața Națiunile Unite), apoi prin Piața Națiunile Unite, Bd. Națiunile Unite, Bd. Libertății, Piața Constituției, Bd. Unirii, cu traversare prin zona fântânilor din Piața Unirii, apoi traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 117 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Confort Urban” și Piața Unirii, apoi pe Bd. Unirii, cu traversare prin zona fântânilor din Piața Unirii, Bd. Unirii, apoi traseul actual.
Linia 123 va funcționa pe traseul de bază între capătul de linie „Gara de Nord” și intersecția Splaiul Independenței/Bd. Națiunile Unite (Piața Națiunile Unite), apoi prin Piața Națiunile Unite, Bd. Națiunile Unite, Bd. Libertății, Piața Constituției, Bd. Unirii, cu traversare prin zona fântânilor din Piața Unirii, Bd. Unirii, apoi traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.
Trasee modificate pentru autobuzele care trec prin Piața Unirii: liniile 205, 385, N110 și N115
Linia 205 va funcționa pe traseul de bază între capătul de linie „M Străulești” și intersecția Splaiul Independenței/Bd. Națiunile Unite (Piața Națiunile Unite), apoi prin Piața Națiunile Unite, Bd. Națiunile Unite, Bd. Libertății, Piața Constituției, Bd. Unirii, Aleea III, Aleea II, „Piața Unirii 2”. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 385 va funcționa pe traseul de bază între capătul de linie „Valea Oltului” și intersecția Bd. Națiunile Unite/Bd. Libertății, apoi pe Bd. Libertății, Piața Constituției, Bd. Unirii, Aleea III, Aleea II, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, „Piața Sf. Vineri”. Celălalt sens nu se modifică.
Linia N110 va funcționa pe traseul de bază între capătul de linie „Cartier Giulești” și intersecția Splaiul Independenței/Bd. Națiunile Unite (Piața Națiunile Unite), apoi prin Piața Națiunile Unite, Bd. Națiunile Unite, Bd. Libertății, Piața Constituției, Bd. Unirii, Aleea III, Aleea II, „Piața Unirii 2”. Celălalt sens nu se modifică.
Linia N115 va funcționa pe traseul de bază între capătul de linie „Colegiul Tehnic Iuliu Maniu” și intersecția Splaiul Independenței/Bd. Națiunile Unite (Piața Națiunile Unite), apoi prin Piața Națiunile Unite, Bd. Națiunile Unite, Bd. Libertății, Piața Constituției, Bd. Unirii, Aleea III, Aleea II, “Piața Unirii 2”. Celălalt sens nu se modifică.
Se înființează două stații STB
Se înființează stațiile PIAȚA CONSTITUȚIEI și PIAȚA UNIRII, amplasate pe Bd. Unirii, pentru autobuzele liniilor 104, 123, 205, 385, N110 și N115.
Liniile 73, 100, 116, 117, 312, 323, precum și liniile de noapte (N101, N102, N103, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N111, N112, N113, N114, N116, N117, N118, N119, N120, N121 și N122) vor funcționa de la intersecția Bd. I.C. Brătianu/Bd. Corneliu Coposu, pe breteaua nou creată prin Parcul Unirii.
Societatea de Transport București pune la dispoziția călătorilor posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.