MENIU

Dan Barna nu vrea ”război” cu Iohannis în campania de la prezidențiale

<p>Dan Barna</p>

Dan Barna spune că nu îl va ataca pe Iohannis în cursa pentru Cotroceni: 'Nu va fi o luptă între cazemate care aruncă cărămizi'

Preşedintele USR şi candidatul formațiunii propus pentru alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, marţi, la Timişoara, că, în cazul în care va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale alături de Klaus Iohannis, va fi pentru prima dată de la Revoluţie când vom avea o campanile electoral pozitivă.

”Va fi pentru prima dată de la Revoluţie în care nu va mai fi o bătălie între cazemate care vor arunca cărămizi şi bulgări dintr-o parte în cealaltă, ci va fi o campanie pozitivă între două viziuni de România. Vom avea viziunea PNL, cu preşedintele Klaus Iohannis şi ceea ce înseamnă PNL pentru România şi pe de altă parte viziunea USR-Plus, obiectivele noastre fiind acelea de a transfrorma România în ţara în care tinerii să vrea să rămână.

Este pentru prima dată când există şansa unei campanii pozitive şi asta întenţionăm să facem. Nu am nicio îndoială că există maturitatea politică necesară ca după campania de la la prezidenţiale, în momentul în care va fi necesară constituirea unei coaliţii, obiectivul USR Plus este să avem un rezultat care să ne permită să constituim guvernul în jurul nostru, dar sunt convins că există maturitatea politică pentru o coaliţie funcţională post- electorală, evident”, a declarat Dan Barna.

Mai multe articole despre:
null