MENIU

Cutremurele continuă în zona Olteniei. Bilanțul activităților seismice în perioada 13 - 23 februarie se ridică la 960

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a actualizat datele cu privire la activitățile seismice din zona Gorj. În perioada 13 - 23 februarie 2023, au fost localizate în această zonă un total de 960 de cutremure cu magnitudini-locale între 0,2 și 5,7 pe scara Richter, informează seismologii.

Noutățile surprinzătoare sunt acelea că în ultimele trei zile activitatea seismică în zona Olteniei s-a mențiunut intensă. Marți, 21 februarie au avut loc 35 de cutremure, miercuri, 22 februarie activitatea a devenit mai mare, fiind înregistrate un total de 61 de cutremure, iar azi, 23 februarie, 28 de cutremure.

Cutremurele au avut loc la adâncimi cuprinse între 2 și 26 km, 82,7% din ele producându-se între 10 și 20 km, mai informează INFP.

Seismologii doresc să avertizeze că, chiar dacă numărul de evenimente scade, în continuare este posibilă apariția unor replici cu magnitudini moderate, având în vedere amploarea evenimentului.

În ultimele 2 zile, cele mai mari cutremure au fost de 4,0 ML, respectiv 3,9 ML, mai spun specialiștii.