MENIU

Cutremure în lanț: cel puțin 6 MORȚI și 9 de răniți. Unde s-au produs și ce magnitudine au avut

Cutremur puternic

Bilanț negru în urma unor cutremure în lanț. Cel puțin șase persoane au murit, iar alte nouă rănite.

Două seisme s-au produs marţi în Afganistan, unul dintre acestea soldându-se cu şase decese în nord-estul ţării, au anunţat autorităţile, informează Reuters.

Cutremurul care s-a produs la primele ore ale dimineţii în provincia Kunar din nord-estul ţării a provocat totodată rănirea a nouă persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administraţiei talibane, Mohammad Nassim Haqqani.

Institutul american de geofizica (USGS) a înregistrat în regiune un seism cu magnitudinea 4,3.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a înregistrat, de asemenea, marţi dimineaţă, un alt cutremur, cu magnitudinea 4,8, produs mai la nord.

Haqqani a declarat că deocamdată nu sunt disponibile informaţii referitoare la victime sau pagube materiale în provincia nordică Badakhshan, regiunea care ar fi fost afectată de al doilea seism.

Afganistanul a fost afectat în acest an de mai multe dezastre naturale, inclusiv o secetă şi un seism care a ucis peste o mie de persoane, în iunie, în estul ţării.

Mai multe articole despre:
cutremur Afganistan cutremur magnitudine seism