MENIU

Cum se prepară corect ceaiul de vâsc. Efectele lui sunt miraculoase

<p>Cum se prepare corect ceaiul de v&acirc;sc. Efectele lui sunt miraculoase</p>

Vâscul (Viscum album) este o plantă ce parazitează pomii fructiferi și unii arbori. În popor, această plantă este numită vâsc de brad, stoletnic, vâsc de păr.

De la această plantă se folosesc frunzele împreună cu ramurile tinere, ce conțin vitaminele C și E, acidul oleanolic și o serie de principii active ca sponine, alcooli, colina, acetilcolina etc. Recoltarea se poate face tot timpul anului. Uscarea vâscului se face numai pe cale naturală, în încăperi bine aerisite, ferite de lumină. Fructele (bobițele) nu sunt pentru consum.

Trebuie știut însă că vâscul care are efecte benefice se dezvoltă doar în pomi cum ar fi măr, păr, prun, brad, gutui, pin, mesteacăn, trandafir și frasin. Cel mai valoros vâsc este cel crescut pe măr. Vâscul care crește în copaci precum arțar, salcie, tei, stejar și nuc este toxic și nu poate fi consumat, deoarece poate fi fatal organismului.

Vâscul întărește sistemul imunitar și este eficient în dereglările hormonale.

Ceaiul de vâsc tratează și hipertensiunea arterială. Aceasta plantă poate diminua simptomele hipertensiunii arteriale: senzația de amețeală, vâjâitul în urechi, tulburările de vedere, tahicardiile. Acesta fortifică activitatea cardiacă, care este legată de tensiunea arterială anormală. Ulterior, s-a constatat că vâscul poate scădea și nivelul tensiunii arteriale. Este un leac foarte bun, vindecă sechelele în urma unui accident vascular.

Este recomandat în tratarea bolilor de inimă (ateroscleroza, ischemie cardiacă, hipertensiune, palpitații). Menopauza determină tulburări circulatorii, cardiace, stări nervoase care sunt tratate cu această plantă, folosind pulberea de vâsc.

Ceaiul de vâsc este recomandat în cazurile de hemoragie sau de sângerări, datorită efectului hemostatic. Se consumă zilnic o cană cu ceai de vâsc. Tratamentul se face pe o durată scurtă de timp.

Vâscul reglează nivelul glicemiei. Ceaiul de vâsc are efecte stimulatoare asupra metabolismului și o acțiune benefică asupra pancreasului, iar o cură de câteva luni cu ceai sau macerat de vâsc reglează nivelul glicemiei.

Vâscul sub formă de ceai este benefic și în cazul bolilor de ficat. Nutrientul conținut de vâsc împiedică acumularea de grăsimi în ficat.

Sursa: doctoruluizilei.ro

Mai multe articole despre:
sănătate ceai de vâsc