MENIU

Cum se manifestă gripa din acest sezon. Diferă de cele obişnuite. Avertismentul specialiștilor

Sezonul actual de gripă se remarcă printr-un număr foarte mare de cazuri şi printr-o evoluţie clinică diferită de cea cunoscută în anii anteriori. Medicii semnalează simptome mai persistente şi mai severe. 

Mai multe zile cu febră

Specialiştii atrag atenţia că simptomele din acest sezon diferă de cele întâlnite de obicei. Potrivit  acestora, un element distinctiv este frecvenţa mai mare a febrei prelungite. Medicii spun că pacienţii prezintă mai des febră decât în mod obişnuit, iar aceasta poate dura între cinci şi şapte zile, o evoluţie considerată îngrijorătoare.

Un alt aspect semnalat de medici este creşterea numărului de simptome digestive la adulţi. Specialiştii precizează că, în mod tradiţional, vărsăturile sunt mai frecvente la copiii cu gripă, însă în acest sezon apar mai des şi la pacienţii adulţi.

Medicii descriu tabloul clinic al noii tulpini ca fiind marcat de febră foarte mare, tuse severă şi persistentă, cu expectoraţie abundentă, dar şi de vărsături, diaree, dureri articulare şi musculare.

Pe lângă aceste manifestări, infecţia continuă să includă simptome considerate tipice pentru gripă, precum durerea în gât, nasul înfundat, durerile corporale şi oboseala accentuată.

Conform Centrului american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), simptomele apar, de regulă, la una până la patru zile după expunere.

Creşterea severităţii infecţiilor la vârstnici, alături de îngrijorările experţilor legate de faptul că vaccinul antigripal din acest sezon nu se potriveşte perfect cu virusul circulant, ar putea explica de ce 30 de state americane au ajuns deja în categoria CDC cu cel mai ridicat nivel de activitate gripală, înainte de atingerea vârfului din acest sezon gripal.

Epidemiologii au declarat pentru CNN că acesta este cel mai grav sezon din ultimele două decenii, majoritatea regiunilor din ţară confruntându-se cu niveluri foarte ridicate de activitate gripală.

Metode de îmbunătățire a memoriei. Exercițiile pe care trebuie să le faci zilnic, pentru a-ți păstra creierul sănătos

Mai multe articole despre:
sanatate gripa simptome gripa