MENIU

Cum să prepari rapid și uşor un sandwich sănătos

Când vine vorba de prânz, sunt foarte puţine variantele care pot „bate” un sandviş delicios, mai ales când vine vorba de simplitate şi timp scurt de „gătire”. Este rapid, uşor de făcut şi poate fi consumat oriunde, indiferent dacă eşti la birou, pe stradă, acasă sau în metrou. Iar acum că a început şcoala, sandvişurile sunt meniul preferat al celor mici şi celor mari, scrie csid.ro.

Din păcate, un simplu sandviş poate cu uşurinţă să depăşească numărul indicat de calorii pe care ar trebui să îl consumăm zilnic şi, în plus, dacă nu eşti atentă cu ce îl faci sau ce ingrediente conţine atunci când alegi să îl cumperi, s-ar putea să te trezeşti cu o bombă cu ceas, atât din punct de vedere al siluetei, cât şi al sănătăţii.
Pentru a te asigura că obţii un prânz sănătos, ţine cont de câteva sfaturi atunci când îţi prepari sau îţi cumperi sandvişul:

Umple-l cu fructe sau legume! Atunci când vine vorba de reţete de sanvişuri, legumele sunt, de obicei, la capătul listei de ingrediente. Cu toate acestea, Sylvia Melendez-Klinger, fondatorul Hispanic Food Communication, spune că atunci când vine vorba de sanvişuri sănătoase şi delicioase, legumele ar trebui să fie vedete!

„Felii de castraveţi, felii de roşii, rondele de ardei sau alte legume preferate de tine ar trebui să fie principalele ingrediente. Fructele pot da şi ele o aromă proaspătă şi crocantă sandvişurilor”. Atunci când alegi să îţi cumperi sandvişul, trebuie să fii foarte atentă la ingrediente. Majoritatea producătorilor aleg ca ingrediente principale brânza şi mezelurile, uitând, deseori, să adauge legume.

Atenţie la calorii! Majoritatea sanvişurilor sănătoase sunt ruinate atunci când li se adaugă sosuri nesănătoase, pline de calorii, cum ar fi maioneza sau ketchupul plin de zahăr. Pentru a da savoare gustării, poţi alege dressinguri mai sănătoase, cum ar fi humusul, muştarul sau chiar o felie de avocado.

Alege proteine slabe! Carnea poate fi un ingredient în sanvişurile sănătoase, spune Kathy Taylor, director de nutriţie la Grady Hospital din Atlanta. Secretul este alegerea unui tip de carne slabă, sănătoasă şi bogată în proteine benefice organismului. „Poţi alege felii de pui, curcan, bucăţi de peşte la grătar sau chiar ton sau somon din conserve”, spune Taylor.

Consumă pâine integrală! O altă modalitate excelentă de a obţine un sandviş sănătos, ideal din punct de vedere nutriţional, este să alegi pâinea potrivită, explică Melendez-Klinger. „Diversifică sandvişurile zilnic, alegând diferite tipuri de pâine sănătoasă, cum ar fi pâinea cu cereale, pâinea cu măsline, pâinea cu nuci sau pâinea din făină integrală. Citeste mai mult...

Mai multe articole despre:
Rapid uşor prepari sandwich sănătos