MENIU

Cum păstrezi legăturile de mărar și pătrunjel proaspete mai mult timp

<p>Consumă această băutură timp de 5 zile şi vei slăbi un kilogram</p>

Mărarul, leușteanul și pătrunjelul sunt câteva dintre ierburile care dau mâncării un gust ca la mama acasă și de aceea le iubim atât de mult. Din păcate însă prospețimea lor nu se menține prea mult timp, așa că, în cazul în care nu am folosit toată legătura, la următoarea oală de ciorbă devine inutilă pentru că… este deja uscată.

Este un mod extrem de simplu care permite ierburilor să se mențină proaspete cu săptămânile. Astfel, pentru plante aromatice precum pătrunjelul, coriandrul, menta, hazmațuchi, oregano sau cimbru este important să ai un raft special, în frigider, în care să pui doar aceste ierburi. Totul trebuie să fie foarte bine organizat, iar plantele nu trebuie să intre în contact cu alte alimente.

Primul lucru pe care trrebuie să îl faci atunci când vii acasă cu plantele este să le speli foarte bine, în apă rece. Poți proceda în două moduri: fie le speli într-un castron, fie umpli chiuveta și le lași acolo la înmuiat. Astfel se va îndepărta și cel mai mic firicel de praf.

După ce le-ai scos de la ”înmuiat”, ia fiecare legătură la mână și scapă de frunzele afectate de dăunători sau îngălbenite. Dacă depozitezi ierburile cu frunze stricate lângă cele bune, și acestea din urmă vor fi afectate.

Pune-le la uscat pe prosoape de hârtie sau zvântă-le cu lingura de salată, într-un bol.

Acum iată care este cel mai bine păstrat secret: ia o caserolă din plastic pentru condimente, cu capac. Umple containerul cu apă, cam 2 centimentri și taie codițele de la baza plantei și pune-le în apă. Pune ușor și frunzele ierburilor și după aceea închide bine cu capacul. Această medotă de păstrare va menâine plantele aromatice proaspete pentru mult timp.

Sursa: unica.ro

Mai multe articole despre:
pătrunjel mărar proaspat