MENIU

Carburanţii s-au scumpit cu până la 20%. De ce plătim mai mult decât austriecii și cehii

Benzina şi motorina s-au scumpit cu 5 la sută doar în ultima lună. Românii au ajuns astfel să plătească mai mult decât austriecii sau cehii pentru combustibil. Analiştii au o explicaţie: consumul este mai mare în ţara noastră pentru că românii folosesc mai mult maşina personală decât cei din vestul Europei.

În luna ianuarie motorina se vindea cu 4,22 lei pe litru, iar acum preţul a ajuns la 5,4 lei. În schimb benzina era vândută cu 4,58 lei, iar acum la pompă o găsim cu 5,8 lei.

Asta înseamnă o scumpire cu 19,4% în patru luni pentru motorină şi cu aproape 11% pentru benzină. Cea mai mare creştere a fost în ultima lună. Mult mai mare decât în ţările vecine.

În ultimele 30 de zile benzina s-a scumpit în România, în medie cu 3,4%, în timp ce în Ungaria creşterea este de 3,1%, iar în Bulgaria de 2,1 procente. Motorina în schimb s-a scumpit în România cu 4,7%. Spre comparaţie în Bulgaria preţurile au crescut doar cu 0,4 procente

Preţul ţiţeiului a depăşit pragul psihologic de 50 de dolari. „Deprecierea relativă a leului în raport cu dolarul american, mai mare decât ce am văzut în regiune, poate să fie o explicaţie parţială a diferenţei evoluţiei preţurilor la pompă", spune Claudiu Cazacu, analist financiar.

Astfel, românii plătesc printre cele mai mari preţuri pentru motorină din Europa.Mai mult chiar decât ţări ce au un nivel de trai mult mai ridicat precum Austria, Cehia sau Polonia. Doar în Franţa şi Germania şoferii plătesc puţin mai mult decât noi.

Aceeaşi situaţie şi pentru cei care au maşini pe benzină. Doar şase ţări din Uniune au preţuri mai mici decât noi. Analiştii pun diferenţele şi pe seama creşterii economice, potriit digi24.ro

Mai multe articole despre:
null